Eh, nu mai…

Martie 1, 2017

Nu mai sunt timbre la poștă,

se știe…

Bine că aveți voi prejudecăți. 🙂

Câtă vreme viața e vie

și nu e nici brânză la farmacie,

nici în birouri viță de vie,

nici murături la episcopie,

nici medicamente în coșmelie,

nici un covrig pe veresie,

ba nici colivă lâng-o beție,

nici o donație după hoție,

pe pisc nici pădure semeție,

nici vinovat, nici vinovăție,

ne tânguim pe toți să ne ție,

Ăl de mai sus, cu-a noastră porție

de bune și rele. Cântăm „slavă Ție”,

cu gura cea mare de isihăhție.

…Și-n rest curge lanțul de noi judecăți,

de bube și ură și de nedreptăți,

de bâlbe și spume și tot ce n-arăți

afară, dar le scurgi cu nesăți…

Să nu disperăm: metafizic curăți

Întreaga ta lume.

Că greu ni-i la tăți… 🙂

 

 

Formular de aplicație

Ianuarie 5, 2017

aplicatie-fitn-arad-2017

My life as a madman

Noiembrie 29, 2016

Claudiu Groza

Cred că titlul ăsta în engleză, cu plastica lui eufonie, caracterizează cel mai bine extraordinarul spectacol jucat aseară în Festivalul Interferențe de la Teatrul Maghiar din Cluj, cu Însemnările unui nebun de Gogol, în regia lui Viktor Bodo (Teatrul “Katona Jozsef”/ Casa de Producții Orlai/ FUGE/ Asociația Maszk, Ungaria – producător Tibor Orlai). Un spectacol-capodoperă, un spectacol-lecție.

Însemnările unui nebun este unul din textele gogoliene canonice, alături de Mantaua sau Nasul, prin avangardismul scriiturii și acuitatea viziunii. Am văzut de-a lungul timpului spectacole de mare clasă cu acest text, performanțe actoricești memorabile, însă această variantă le depășește pe toate prin organicitatea sa. E un spectacol-monolit, în care, pe lângă o interpretare frisonantă, scenografia și muzica capătă funcționalitate semantică și concretă, nemaifiind doar ilustrative.

Povestea funcționarului nebun, obsedat de vise mărețe și de fiica “excelenței sale” șeful său de departament e șuie de la bun început. O gamă redundant-tenebroasă de violoncel însoțește revenirea acasă a eroului, pe întuneric. Cămăruța sărăcăcioasă, cu o saltea veche, oală de noapte, o sobiță, o masă și un scaun, e asimetrică, ca-n picturile avangardiste. Unghiurile sunt ascuțite, inegale, strâmbe parcă, dând nu doar senzația unui univers desțâțânat, ci și pe cea a unui provizorat existențial, chiar a indeciziei eroului între realitate și cețosul orizont al nebuniei.

În acest spațiu, care apoi se preface într-o corabie aburală, apoi într-o celulă de balamuc, evoluează Tamas Keresztes, protagonistul spectacolului. Personajul său se întrupează cu rigoarea frustă a celui pentru care convingerile interioare devin legități, dar e un personaj care se automărturisește, adică își malaxează diaristic obsesiile pentru a le certifica imuabil. Această caracteristică a eroului gogolian e marcată net în spectacolul lui Bodo. Poprișcinul jucat de Keresztes înaintează în nebunie cu febrilitate, cu precipitare, găsindu-și puncte de sprijin în propriul discurs din ce în ce mai incoerent, dar rămâne conectat și la niște fărâme de realitate, pe care o persiflează ori parodiază. Secvențele în care îl imită pe valetul “excelenței sale” ori reproduce furtul scrisorilor cățelușei sunt antologice. Iar această pendulare între constructul imaginar și momentele “civile” contribuie și ea la edificarea intrigii, până în punctul său de climax.

Ca orice nebun adevărat, Poprișcin are – în concepția lui Viktor Bodo și interpretarea lui Tamas Keresztes – o bogată fantezie creativă. El este un adevărat DJ, MC, un Karajan al vieții sale, fiecare moment semnificativ al zilei fiind celebrat muzical, sonor, prin intermediul unui fel de mixer în care zgomotele casnice – zăngănitul tacâmurilor, pocnetul ritmic al scaunului izbit de podea, onomatopeele eroului – se reproduc în buclă, creând adevărate simfonii în perpetuă îmbogățire de sunete. Muzica e un element organic-semantic al spectacolului, ea face parte din acest univers, e o modalitate de comunicare poprișciniană.

La fel de organic integrat în ansamblu este și minunatul decor, imaginat chiar de Tamas Keresztes. El nu are funcție ilustrativă, care să “încadreze” jocul actoricesc, ci o funcție concretă – pe lângă cea simbolică. Salteaua devine un legănuț pentru momente de deznădejde, masa e la un moment dat o scenă pe care Poprișcin își “joacă”, din degete, peripețiile canine, soba se transformă la un moment dat într-un fel de periscop ori tub de dialog cu lumea etc. Decorul are și o remarcabilă motilitate: în partea a doua podeaua devine peretele de scânduri al balamucului, prin interstițiile căruia eroul e pedepsit de “supușii” săi.

Tamas Keresztes și Viktor Bodo au făurit un imperiu de semnificații în acest spectacol, în care planurile sunt dublate prin formidabilul joc actoricesc. Keresztes nu trece niciodată de convenția celui de-al patrulea perete, însă e mereu atent la reacțiile spectatorilor, ostentând anumite gesturi în extra-text cumva (momentul când “i se taie curentul” și descoperă ștecherul scos din priză, arătându-l audienței, e un asemenea exemplu). Sunt puncte de interacțiune minuscule, dar eficiente – și inteligent uzitate – pentru menținerea acuității de percepție a publicului.

În interpretarea lui Tamas Keresztes – un virtuoz impecabil al actoriei, stăpân pe mijloacele sale, versatil, energic și subtil totodată – Poprișcin nu e un personaj meprizabil. E un erou ridicol, dar de luat în râs, nu în batjocură. De aceea, finalul edifică și un admirabil moment empatic, adevăratul catharsis al acestui spectacol-capodoperă: negura nebuniei pare să se risipească din cauza durerii fizice, a “leacurilor” contondente cu care Poprișcin e tratat, iar eroul are un formidabil moment de dureroasă luciditate. Dar, pe când sufletul ți se înfioară și te prinde nițel emoția empatiei – cea mai frumoasă mărturie de înfrângere a biologicului –, Poprișcin cade din nou în gureșa sa iconoclastă nebunie.

Paradoxala secvență, consumată în interval de un minut, e una din cele mai puternice sublimări semantice a universului gogolian…

 

Brașov. Extremă urgență

Noiembrie 29, 2016

Nu mi-am dat cu părerea despre situația neașteptat de bizară de la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov din motive foarte diverse. Am monitorizat, în ultimii ani, situații de criză din diverse colțuri ale țării, pentru că abuzuri se ptrec mai peste tot, la fereală de ochii unui Minister al Culturii ocupat doar cu teatrele naționale și ai unui UNITER ocupat cu nu se știe ce, dar cu altceva decât ideea de monitorizare „sindicală” – vai, atât de necesară azi la noi, dar sublim lipsită cu desăvârșire – de care viața noastră teatrală ar avea nevoie acum cu asupra de măsură.

De la Brașov mi-au parvenit de-a lungul vremii – direct sau indirect – semnale urâte, de mult. Că nu s-a mai mandatat un manager care obținuse perfomanțe vizibile, din orgoliul unei tute locale – și-mi asum termenul! -, că niște sinecuriști veniră de sperară că oameni de mare ispravă din teatrul brașovean – recte minunatul profesionist Mariana Hudișteanu – le va ține (sine)curul în decizii manageriale, că un om ca Oana Borș, bun de curator și director artistic de mari festivaluri, ca FNT sau FEST-FDR, nu e bugăt de bun pentru „marile speranțe” de panaramă ale „ordonatorului de credite” format din căcănari ai Brașovului. Da, am primit tot felul de semne din astea. Așa cum am primit semne de revoltă – e-adevărat, cam teribiliste, poate, nu destul de coerente, nu destul de concertate – din partea actorilor care fac nucleul dur, ăla bun și valoros, al teatrului din Brașov.

Dar e destul! S-au petrecut la Teatrul „Sică Alexandrescu” ilegalități strigătoare la cer, pe care nu trebuie să le documentezi ca să le demonstrezi.

Deci, tehnic vorbind:

  1. La Teatrul „Sică Alexandrescu” s-a organizat un concurs de management anulat, din motive procedurale, ceea ce demonstrează incapacitatea instituției girante, recte Primăria și Consiliul Local!
  2. La același teatru s-a organizat un al doilea concurs, cu aparență – falsă! – de legalitate, în urma căruia e desemnat câștigător un candidat care-și prezintă curănd demisia. Nnu discut acest aspect. Concursul în sine însă e ilegal, întrucât numele candidaților a fost anonimizat la notarea pentru primul segment de evaluare – notele au fost date pentru candidați nenominalizați! -, iar proiectele de management nu au figurat, conform legii, pe site-ul Primăriei, cel puțin când am căutat eu (dacă greșesc, invit Primăria Brașov să indice linkul unde acestea pot fi accesate).

Numirea unui manager interimar este dreptul ordonatorului, dar atribuțiile acestuia sunt limitate prin lege. Recte, acesta poate gira bunul mers al instituției până la desemnarea unui manager contractual. Deciziile ce țin de litigii de muncă se rezolvă strictamente conform Codului Muncii, punctual și personal, adică prin decizii scrise ale managerului, după consumarea etapelor legale: ordin de serviciu, constatare de nesupunere, absență etc., avertisment verbal, avertisment scris, penalizare salarială pe trei luni, desfacere de contract cu litera i. Etapizarea legală durează cel puțin 4 luni. Deciziile actuale ale managerului interimar sunt nule de drept, întrucât nu respectă termenele legale.

Prefectul Județului Brașov trebuia sesizat încă de la anularea primului concurs pe post, pentru consiliere de expertiză administrativă. Faptul că nu s-a făcut acest lucru e regretabil.

Ca teatrolog și monitor al situațiilor de acest gen din mai multe teatre din România, în ultimii ani, solicit Ministerului Culturii, ca supraveghetor al aplicării legislației în domeniul managementului instituțiilor de cultură, Prefecturii Brașov, în calitate de monitor al aplicării legislației române, și UNITER, ca organizație de breaslă a teatratorilor români, să controleze și să avizeze Primăriei Brașov, ca instituție cu autoritate administrativă,  un ghidaj legal pentru clarificarea situației de la Teatrul „Sică Alexandrescu”. Personal, îmi ofer pro bono serviciile de raportor instituțional în ce privește situația critică pe care o constatăm azi.

Claudiu Groza, teatrolog

 

 

 

 

Despre familie, căsătorie, toleranță

Mai 26, 2016
Că tot sunt turat de munca de azi, cred că e un moment potrivit, chiar la 4 dimineața – stârnit de toată această tevatură de replici autiste pe fb sau în media – să ordonez nițel, foarte tehnic, ce ține, după opinia mea, de povestea cu „familia”, „căsătoria”, „femeia si bărbatul”, „doi soți” etc. Nu sunt jurist, nu abordez problema ca specialist, ci pur și simplu ca o persoană cu bun-simț elementar și – important, dar eludat din majoritatea luărilor de poziție – empatic uman față de toată lumea.
 
Deci:
 
1. Căsătoria este un contract social, nu unul biologic, nici unul simbolic. E un drept pe care-l are oricare cetățean într-un stat secular în care mariajul se oficiază de către un reprezentant guvernamental (primarul sau ofițerul de stare civilă). Așadar, e un drept cetățenesc, de care poate să beneficieze oricine, indiferent de gen, de religie, de rasă, culoare sau condiție socială. Cununia religioasă e altceva, e o comuniune, pe când căsătoria e o uniune contractual-socială.
 
2. Dacă, în statul modern laic, căsătoria n-ar avea si o dimensiune economică, s-ar fi menținut, precum odinioară, ori precum există bivalența în anumite locuri și azi, statutul cununiei religioase ca substitut legal al contractului social. Or, realitatea istorică a probat habitudini maritale din cele mai diverse, de la banalul azi divorț la nașterea prin inseminare artificială ori cu mamă-surogat, indivizi ce-și asumă condiția de părinte-unic-adoptiv etc. Incidența familiilor mono-parentale, cu unul sau mai mulți copii, este o evidență statistică la nivel mondial.

 
3. Orizontul economic al căsătoriei s-a lărgit încă din perioada medievală, odată cu transformarea micro-comunității rurale, bazate strict pe ereditate, în macro-comunitate. Legal, aceasta protejează atăt pe cei doi soți, cât și pe descendenții lor, de abuzuri din partea rudelor colaterale ori prin alianță, statuează porcesele și procedurile de transmitere a bunurilor aflate în posesia familiei, apără reprezentanții unei familii de abuzuri din partea guvernământului etc. La nivel strict privat, soția/soțul sau copiii sunt protejați de pretențiile altor ramuri ale familiei în ce privește bunurile în posesie după decesul „patriarhului” – să nu uităm că dreptul civil se bazează încă, în mare parte, pe avizul de proprietate al unui „cap al familiei”, al cărui deces poate provoca drame individuale.
4. Aplicat la realitatea sociala a momentului, dimensiunea economică – implicit socială – a mariajului implică chestiuni punctuale, dar pregnante: numai un soț – din punct de vedere legal – are dreptul să decidă asupra capacității mentale a partenerului său, în termeni juridici; doar un soț poate lua o decizie asupra unei operații cu potențial letal, dacă partenerul e în comă, incapabil să se pronunțe; doar un soț poate să declare că partenerul său are nevoie de tutoriat legal – în caz de pierdere totală a capacităților psihice, de pildă, etc. De aici derivă o întreagă sursă de probleme birocratice, în orice stat cu legislație europeană. Exemplificând: dacă trăiești cu o persoană de 10 ani, ruda sa cea mai apropiată fiind un frate din Australia, dacă nu ești căsătorit cu omul respectiv și acela suferă un accident vascular cu paralizie totală, reprezentantul său legal va fi fratele australian, pe care poate nici nu l-a mai văzut de zece ani… Aceeași reglementare se aplică în caz de deces, de moștenire, de – și mai frust – re-discutare de credite, transfer de contracte gospodărești (gaz, lumină)…
5. A fi heterosexual sau homosexual sunt datum-uri genetice, nu sociale. O probează o sumă de studii științifice. Și dacă în familii heterosexuale, chiar religioase, apar copii homosexuali, ce ne face să punem la îndoială – prin simplu revers semantic – că în familii homosexuale nu apar copii heterosexuali? Aici problema e fals deturnată socialemente și educațional, cu un proces de intenție al partizanilor familiei tradiționale. Adică, afirmă aceștia, homosexualii coalizați familial i-ar determina pe copiii lor – parte obținuți prin tertipuri natologice, gen fertilizare in-vitro, alții prin adopție (ca să fiu nițel cinic) – să „gândească” homosexual. Iarăși, prin simplu revers semantic, proporțiile se reglează: orice persoană este condiționată de habitatul său social. Poate că un copil heterosexual dintr-o familie homosexuală va avea niște stridențe, sa zicem, sociale, așa cum un un copil hmosexual dintr-o familie clasică va avea anumite estompări comportamentale, însă, fundamental, niciunul din ei nu-și va renega orientarea – decât în cazuri de abuz familial, din păcate frecvente acum.
6. Personal, provin dintr-o familie mono-parentală. Mi-am văzut tatăl, de la 4 ani, doar de două ori pe an, abia sporadic mai des. A fost o provocare pe care am purtat-o cu mine mult timp, și sunt convins – știu asta, de fapt – că echilibrul dintr-o relație adultă, fie hetero, fie homosexuală, poate feri un copil de multe reverberări nefericite ale singurătății unui părinte a cărui miză existențială devine musai și numai progenitura sa.
7. Există, în România, mii de copii orfani, pe care nu i-a mângâiat nimeni de la moașa care i-a spălat la naștere. Cunosc astfel de oameni, care, în pofida sinistrelor experiențe prin care au trecut, au răzbit, au devenit cetățeni, profesioniști, demni. Nu cred că acei copii, deveniți acum adulți, ar cârti împotriva unei familii. Cu două mame sau doi tați, cu o mamă și un tată, doar ca să aibă și ei oglinda în care să se mire de mutrița lor. Pentru că peste tot există o mare nevoie de iubire, iar cine nu poate să facă prunci – și nu doar homosexualii au problema asta, ci din ce în ce mai multe familii heterosexuale – poate să crească prunci, iubindu-i cu cea mai sinceră iubire. Cred că destinul ni-l facem fiecare cum știm, în suma sau în pofida familiilor noastre, că altfel n-ar fi ieșit academicieni din sate uitate de lume și nici criminali din palate capitaliste.
8. Să ne gândim, așadar, nu de unde vin tinerii României, ci mai degrabă cine sunt ei și ce vor să ne aducă, atunci cănd nu vom mai fi capabili să ne coalizăm inutil pentru un viitor care deja trece pe lângă noi…
 

Poticneli legale și mojicii administrative la Primaria clujeană

Mai 3, 2016

Că premisa legislației române e reaua-voință sau chiar culpa cetățeanului contribuabil știam de multă vreme. Legile noastre sunt croite de parcă toți am fi borfași ori cel puțin ne-ar bate găndul ilegalităților și matrapazlâcurilor. Iar prevederile legate de “evidența persoanei” – buletin, adică – nu fac excepție.

Mi-am (re)verificat senzația de umilință cetățenească azi, la Primăria Cluj-Napocii, depunându-mi actele pentru preschimbarea cărții de identitate. Tevatura a început de anul trecut, dar atunci m-am mulțumit să solicit o carte de identitate provizorie, valabilă 1 an.

Legea, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 28 că petentul trebuie să facă dovada domiciliului sau reședinței astfel:

(1) Dovada adresei de domiciliu se poate face cu unul dintre urmatoarele documente:
a) acte incheiate in conditiile de validitate prevazute de legislatia romana in vigoare, privind titlul locativ;
b) declaratia scrisa a gazduitorului, persoana fizica sau juridica, de primire in spatiu, insotita de unul dintre documentele prevazute la lit. a)”

Dacă ai ghinionul să fi moștenit o casă în care locuiești, dar fără să fi făcut succesiunea, deci fără certificat de moștenitor sau act de proprietate, e de preferat să mergi la un vecin și să-l rogi să te ia în gazdă, decât să te mai complici cu alte acte. Asta pentru că pe pereții Serviciului de Evidență a Persoanei de la Primăria Cluj-Napocăi scrie că, în lipsa actului de proprietate, e musai să prezinți un extras de Carte Funciară. Asta dureaza cam o zi de stat la coadă la OCPI Cluj (lucrurile merg destul de rapid, dar e aglomerație), plus încă două zile până la primirea hârtiei. Doar că, ce să vezi, la depunerea actelor, cu sentimentul unei mari izbânzi, ți se spune că hm, trebuie și o verificare în teren… Adică ceva prevăzut la alineatul 1, lit. c) al art. 28 al pomenitei OUG, dar unde nu se spune nimic de extrasul de CF – de fapt, nicăieri în document nu se menționează cartea funciară:

c) declaratia pe propria raspundere a solicitantului, insotita de nota de verificare a politistului de ordine publica, prin care se certifica existenta unui imobil, faptul ca solicitantul locuieste efectiv la adresa declarata, pentru persoana fizica ce nu poate prezenta documentele prevazute la lit. a) si b)”

Logica simplă te face să te întrebi de ce ai fost trimis după extrasul CF, când drumul legal pare mai scurt, iar consecința, cu CF ori fără, e tot aia: o vizită a sectoristului…

Mai mult, la alineatul 2 al art. 28 scrie așa:

2) Serviciul public comunitar de evidenta a persoanei pe raza caruia se afla ultimul domiciliu inscris in actul de identitate al solicitantului este obligat sa comunice la cererea cetatenilor romani, in termen de doua zile lucratoare, datele referitoare la domiciliile avute in Romania de catre persoana respectiva si orice mentiune privind starea civila, aflate in evidenta acestuia, incepand cu data de 1 ianuarie 2000.”

Mai pe șleau, exact doamnele care pretind – legal, firește – documente inutile, precum extrasul CF, au la dispoziție lista cu domiciliile tale recente. De ce n-o folosesc și presupun ca ai gânduri necurate ține de specificul și tradiția administrației naționale…

Culmea aberației este că buletin nu mi se poate face fără verificări și extras CF, dar conturile mi se pot popri, la cererea cui credeți?, daaa, a Primăriei Cluj-Napocice, dacă nu se achită impozitul pe apartamentul respectiv. Iar asta fără să mă viziteze sectoristul.

Firește că m-a apucat arțagul la chestionarea moralizatoare a uneia din doamnele funcționare ale Primăriei Cluj-Napocane: “Dar de ce nu ați făcut succesiunea? De ce n-aveți certificat de moștenitor?” Mi-a amintit de “gluma” făcută anul trecut de un domn funcționar, care mă invita, dacă n-am act de proprietate, să vin cu proprietarul decedat ca să mă ia în spațiu… Și nu l-am luat de gât, din lehamite instituțională…

Termenul de livrare a noii cărți de identitate, după ce m-o vizita sectoristul – oare cu ce să-l tratez? – ar fi de 3 săptămâni, mi s-a comunicat. Răstimp în care voi circula pe drumurile patriei – inclusiv în zone de frontieră, unde actele de identitate sunt obligatorii – fără documente, întrucât… asta e situația, mi-a transmis doamna funcționară. Așa că mă aștept să vizitez și eu niște secții de poliție, luat cu duba ca să mi se verifice informatic identitatea și locul pe lume.

Mă întreb însă, de azi de la prânz, dacă sunt un cetățean de doi bani, cum m-a făcut să mă simt Administrația națională, de ce aș da eu mai mult de doi bani pe propășirea birocratică a României? Mda, e o întrebare retorică.

Dle Manolescu, nu uitați să mă excludeți!

Martie 20, 2016

Sunt membru în Grupul de Reformă al Uniunii Scriitorilor din România.

Sunt membru al Uniunii Scriitorilor din 2007, cu cotizația plătită la zi, cu implicare în activitatea de breaslă – pe care o pot certifica oricare din colegii mei din USR Cluj, unde am fost și membru al juriului de premii în 2013, dar și lector la diverse colocvii sau simpozioane științifice de calibru academic ori prezentator de noutăți editoriale – ba, mai mult, am fost redactor al unei reviste a USR, Apostrof, între 1996 și 2015 (e-adevărat, plătit cu salariul minim pe economie, apoi lăsat cu ochii-n soare pentru vreo lună cu magnificul salariu, la momentul transferului cărții mele de muncă la revista Tribuna). Cărțile pe care le-am scris au primit de două ori Premiul USR Cluj: în 2005 pentru Debut, în 2015 pentru Publicistică.

Am fost unul dintre delegații care nu s-au prezentat la alegerile din 2013, din motive obiective, dar care nu scuză, de fapt, lipsa mea de responsabilitate pentru destinul unei instituții în care sunt onorat să fiu membru. Să fi fost membru, poate.

Nimic nu m-ar determina așadar, aparent, să fug în “tabăra dușmană” a GR-USR.

Doar că, stimate dle Manolescu, indiferent de componența conducerii USR, eu, ca membru, am avut aceeași colegială cerință – nu pretenție, cum ar fi mulți tentați să spună: transparența deciziilor, a luărilor publice de poziție, a direcțiilor induse USR, în toate situațiile sociale în care s-a aflat uniunea de-a lungul vremii. Am salutat adoptarea legii pentru suplimentarea pensiilor scriitorilor, mi s-a părut excepțională promulgarea legii privind susținerea revistelor culturale – sunt merite ale actualei conduceri pe care le-am susținut moral, cel puțin, ca membru al USR. E meritul dvs. și al echipei dvs. đe a fi obținut aceste rezultate binemeritate pentru breaslă. E, de fapt, și mandatul intrinsec al unei echipe de conducere.

Totuși, consider că Uniunea Scriitorilor este, înainte de orice, o organizație colegială, nu o structură piramidală, în care ar exista faraoni, viziri, pașale… Indiferent de valoarea lor literară – pe care, canonic, o validează oricum instanțe care ne depășesc, diacronic –, membrii acestei Uniuni apelează, în formatul membership-ului lor, la calitatea, ținuta și relevanța sindicală a organizației noastre. Nu suntem o structură valorizantă, ci una integrativă, în care se poate regăsi și eventualul premiant Nobel lângă poetul în grai local. Faptul că declarațiile dvs. publice au făcut adesea apel la “autori fără operă” sau “fără relevanță” demonstrează o atitudine nu numai lipsită de necesara colegialitate, ci mai ales o carență majoră de viziune managerială.

Nu valoarea literară a contestatarilor dvs., dle Manolescu, era în discuție atunci ori acum, ci anvergura dvs. de a administra o organizație cu mari resurse, o bogată și variată populație de membri năbădăioși și o uriașă umbră de suspiciune aruncată după discuția publică de la începutul anului trecut.

Faptul că, timp de un an, n-ați reușit să lămuriți chestiuni acute, stringente, legate de situația financiară a USR, faptul că n-ați făcut decât să provocați conflicte din orice chestionare colegială asupra acestui subiect, mă face, stimate dle Președinte, să mă dezic, ca membru USR, de conducerea dvs. Vă rog să nu uitați să mă excludeți!

Claudiu Groza

Cine e Groza?

Decembrie 17, 2015

 

De când am devenit membru al juriului de nominalizări UNITER 2016, sunt sigur că există colegi „derutați” – din simplă ignoranță. firește, zic eu – de identitatea mea profesională. Așa că am decis – cu riscul de a părea orgolios-arogant, dar îmi asum acest risc – să „devoalez” cine e și ce a făcut Groza pe lumea asta de când activează el pe ramura teatrală.

Așadar, sunt absolvent al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, licențiat în teatrologie. Am predat un pic la UBB, am fost redactor la revista culturală Apostrof  și, din 2003, sunt redactor la revista de cultură Tribuna (cu o etapă de doi ani de redactor-șef adjunct). Sunt, de asemenea, din 2013, selecționer al Festivalului de Teatru Nou de la Arad.

Am început și ne-finalizat două doctorate în Litere și am lucrat, cumulat, din 1994, când am început să muncesc, cam 30 de ani în presa generalistă, radio, presă culturală și edituri, teatre și PR.

Am socotit potrivit să detaliez, contextual, întreaga mea activitate profesională, pentru uz public, după cum urmează 🙂

Claudiu Groza – ACTIVITATE PROFESIONALĂ

I. Lucrări publicate:

Ia. Volume, traduceri:

1. Globetrotter din fotoliu, sinteze de festivaluri teatrale 2005-2012, Cluj-Napoca, Ed. Tribuna, 2014;

2. Caiet de teatrologie, eseuri şi cronici dramatice, Cluj-Napoca, Ed. Tribuna, 2005;
3. Computerul cu bibliografii, eseuri şi cronici literare, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2004;

4. (în colaborare) Dicţionarul personajelor din teatrul lui I. L. Caragiale, coordonator Constantin Cubleşan, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2002; ed. a II-a București, Ed. All, 2012;

5. Nunta perfectă de Charles L. Mee, versiunea de scenă în română pt. spectacolul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, 2012;

6. Hăul de Christian Palustran, versiunea de scenă în română pt. spectacolul Teatrului Municipal Turda, 2005 (în colaborare cu Radu Tempea).

Ib. Contribuţii în volume colective:

1. „Shakespeare obligă la libertate”, interviu cu Tompa Gábor, în Lecția de Shakespeare, volum conceput și coordonat de Cristiana Gavrilă, București, Asociația Teatrului Național „I.L. Caragiale”, 2014;

2. „Meseria (mea) de teatrolog”, în Ghid de supraviețuire pentru teatrologi, coordonator Miruna Runcan, Cluj-Napoca, Ed. Eikon, 2014;

3. „Teatrul românesc. Privire în… 3D”, în Határutak/Border Roads, ed. Anikó Varga, vol. publicat de TESZT – Festivalul Euroregional de Teatru, Timișoara, 2014;

4. „Tracul poetului”, în Viața literară la Cluj, ediție de Irina Petraș, Cluj-Napoca, Ed. Eikon, 2013;
5. „Cluj, dimineaţa devreme”, în Clujul din cuvinte, antologie ilustrată alcătuită de Irina Petraş, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2009;
6. „Scriitorul care te citeşte. O perspectivă de sociologia receptării despre romanul românesc de azi”, în Starea prozei, coordonator Irina Petraş, Cluj-Napoca, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008;
7. „Pavel Dan. Încă o lectură”, în Pavel Dan. 1907-2007, antologie critică gândită şi alcătuită de Petru Poantă şi Victor Cubleşan, Cluj-Napoca, Editura Tribuna, 2007;
8. Legea iubirii”, în Cele 10 porunci, carte gândită şi alcătuită de Marta Petreu, Cluj-Napoca, Editura Biblioteca Apostrof, 2007;
9. G. Călinescu, strategul”, în Literatură tânără 2007, editor Irina Petraş, Cluj-Napoca, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007;
10. Pişcotul şi critica”, în Caietele Colocviului Tinerilor Scriitori 2007, editor Irina Petraş, Cluj-Napoca, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007;
11. Slănina cu miere şi «cel de pe comoară”, în Cuvinte. Almanahul scriitorilor clujeni, editor Irina Petraş, Cluj-Napoca, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2006;
12. Cine ne sunt douămiiştii?”, în Colocviul Tinerilor Scriitori, editor Dan Mircea Cipariu, Timişoara, Ed. Brumar, 2006;

13. „Spectatori ai propriului spectacol, în Ferestre întredeschise: Alexandru Vona şi Ovidiu Constantinescu, editori Marta Petreu şi Ion Vartic, Cluj-Napoca, Ed. Biblioteca Apostrof, 1997.

Ic. Prefeţe/Postfeţe la volumele:

1. Mihai Pascaru, Atitudinea primului om față de coastele sale, teatru, Cluj-Napoca, Ed. Eikon, 2012;

2. Lucian Perţa, Ş-am trecut prin vremi râzând, parodii, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2009;

3. Alex Porc, Debit de valium, proză scurtă, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2008;

4. Florina Ilis, Lecţia de aritmetică, teatru, Cluj-Napoca, Ed. Echinox, 2006;
5. Lucian Pop, Poeme, Cluj-Napoca, Editura Dokia, 2006;
6. Flavius Lucăcel, Trilogia spaţiului închis, teatru, Cluj-Napoca, Ed. Eikon, 2006;
7. Alexandru Jurcan, Să ieşi din viaţa mea cu o lumânare în buzunar, povestiri, Cluj-Napoca, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2005;
8. Lucian Cristea, Hoţul de vise, povestiri, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2005;
9. Adrian Ţion, Zeul Video, povestiri, Cluj-Napoca, Ed. Tinivar, 2005;
10. Lucian Pop, Prinţul cel fricos, literatură pentru copii, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2004;
11. Silvestru Dănilă, Îngerul care mai strigă, poeme, Cluj-Napoca, Ed. NereaMia Napocae, 2004;
12. Constantin Cubleşan, Trilogii de buzunar, teatru, Drobeta Turnu Severin, Ed. Decebal, 2004;
13. Radu Ţuculescu, Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?, teatru, Cluj-Napoca, Ed. Eikon/Teatrul Imposibil, 2004;
14. Lucian Perţa, Aventurile lui Cosmin în drum spre Ţara de Aur, literatură pentru copii, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2003;
15. Cornel Teulea, Teatru-minut, Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2003;
16. Alexandru Uiuiu, Aşteptând-o pe Godette, teatru, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2003;
17. Lucian Perţa, Groapa cu (a)muze, parodii, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, 2002.

Id. Comunicări la colocvii şi simpozioane naţionale şi internaţionale:

1. Caragiale și dracii, la Simpozionul „Caragiale printre noi”, organizat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj, 14 aprilie 2012;

2. De la teatrul aluziv la drama postindustrialistă, la Colocviul „Teatrul românesc după 20 de ani” din cadrul Festivalului Naţional de Teatru, Bucureşti, 8-9 noiembrie 2009;

3. Eugen Ionescu. Negaţia juvenilă, la Masa rotundă „Ionesco 100”, organizată de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj, 9 octombrie 2009;

4. Fărâme despre Eugen Ionescu, la Colocviul „Ionescu vs. Ionesco” din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Atelier”, Baia Mare, 29 iunie 2009;

5. G. Călinescu, un „regizor” al literaturii, la Colocviul Naţional „G. Călinescu”, organizat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române, Bucureşti, 17-18 martie 2007;

6. „Pesimistul” Ionesco şi „optimistul” Beckett. Studiu de dramaturgie comparată, la Colocviul Internaţional „Centenar Samuel Beckett”, organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Atelier”, Baia Mare, 17-19 iunie 2006;
7. Scurtă prezentare a teatrului din România şi a literaturii dramatice româneşti, la Stagiul Tinerilor Critici al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT), Festivalul Internaţional de Teatru „Les Francophonies en Limousin”, Limoges, Franţa, 14-28 septembrie 2005;
8. Ioan Slavici, dramaturg, la Simpozionul „Tribuna 120 – Slavici 100”, organizat de revista Tribuna şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, Cluj-Napoca, 17-19 octombrie 2004;
9. Dramaturgia lui Liviu Rebreanu, la Colocviul Naţional „Liviu Rebreanu”, organizat de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Cluj şi Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj, Cluj-Napoca, 22-23 octombrie 2002.

Ie. Articole în:

Acolada, Adevărul de Cluj, Apostrof, Avertisment de Nord-Vest, Caiete critice, Clujeanul, Convorbiri literare, Cotidianul, Cultura, Cuvântul, Echinox, Evenimentul zilei (ediţia de Transilvania), Glasul Maramureşului, Informaţia Cluj, Man.In.Fest, Magyar Napló (Budapesta), Mesagerul transilvan, Mişcarea literară, Observator cultural, Piaţa literară, Poesis, România liberă, Scutul patriei și Monitorul Internațional (publicații ale Ministerului Apărării Naționale), Steaua, Şapte seri, TV Satelit, Tribuna, Verso, Viaţa Clujeanului, Ziarul Clujeanului, Ziarul Metropolis.ro, Ziua de Cluj.

If. Emisiuni/colaborări radiofonice la: CD Radio Napoca, Radio Cluj, Radio Renaşterea Cluj, Uniplus Radio Cluj.

II. Alte activităţi:

IIa. Curator teatral/membru în jurii la festivaluri literare și teatrale:

1. Selecţionerul Festivalului Internaţional de Teatru Nou, Arad (2013-2015);

2. Director artistic/manager de proiect al Festivalului de Teatru și Arte Performative „Teatru pe Drumul Sării”, Turda, ediţia a II-a, 16-18 oct. 2013; ed. a III-a, 16-19 oct. 2014;

3. Membru în juriul Festivalului Internațional de Teatru „Atelier”, Sfântu Gheorghe și Baia Mare (la opt ediții, între 2003-2015);

4. Membru în juriul Festivalului de Teatru Scurt, Oradea (2011);

5. Membru în juriul Festivalului „VeDeTeatru”, Buzău (2007);

6. Membru în juriul Concursului Național de Dramaturgie „Goana după fluturi”,

Râmnicu Vâlcea (2007, 2009, 2011, 2013);

7. Membru în juriul Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, 2013;

8. Membru în juriul Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici”, organizat de revista Tribuna (2013, 2014);

9. Membru în juriul de preselecție al Galei Tânărului Actor HOP, București, 2014;

10. Membru în juriul Concursului Național de Dramaturgie al Festivalului Internațional de Teatru Oradea, 2014.

IIb. Proiecte de Relații Publice:

– Consultant PR al Festivalului „Teatru pe Drumul Sării”, Turda (2012).

– Autorul Jurnalului de Festival (lb. română) la Festivalul Internațional de Teatru „Interferențe” al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, ediția a III-a, 27 nov.-9 dec. 2012; ediția a IV-a, 27 nov.-9 dec. 2014;

– PR Event Promoter la Zilele Culturale Maghiare din Cluj, ediția a III-a, 13-20 august 2012; ediţia a IV-a, 19-25 august 2013;

– Consultant PR al Teatrului „Regina Maria”, Oradea, ian.-iulie 2012;

– PR Event Manager pentru Teatrul Maghiar de Stat din Cluj: spectacolele Draculatura, regia Robert Lakatos, la Festivalul Internațional de Teatru „Emergency Entrance”, Graz, Austria, 26-29 ianuarie 2012; Născut pentru niciodată de András Visky, regia Gábor Tompa, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Plzen, Cehia, 10 septembrie 2009;

– PR Event Manager pentru Teatrul Național din Cluj: spectacolul Purificare de Sarah Kane, regia Andrei Şerban, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Plzen, Cehia, 11 septembrie 2007;

– PR Event Manager pentru Teatrul Independent „Sala Mică” din Cluj: spectacolul de dans butoh Dream of tomorrow cu Hikaru Otsubo (Japonia), 16 iunie 2012; producțiile în premieră Scaunele și Delir în doi de E. Ionesco, regia Mihaela Panainte;

– PR Event Manager pentru Teatrul Municipal din Baia Mare: spectacolul Îngerul electric de Radu Macrinici, regia Gelu Badea, Teatrul Municipal Baia Mare şi Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”, Aiud, la Festivalul Internaţional „MittelFest”, Cividale del Friuli, Italia, 21 iulie 2007.

IIc. Redactor/revizor/corector asociat al editurilor: Biblioteca Apostrof, Grinta, Dacia, Cartimpex, Echinox, Tribuna, Eikon, Galeria Quadro, Koinonia.

 

 

1 noiembrie – ziua morților…

Noiembrie 2, 2015

Ce pot să spun, când totul este scrum?
Când viața nu-i mai viață, ci trăire
Când prieteni mor, și la spital și-n drum
Și moartea lor nu-i de firească fire…
Că mor de cancere la chip, la vorbă
Că mor de aprige arsuri de tot,
Că mor după ce-au spus câte o vorbă
de duh, că nu-s bolnavi, să moară că nu pot,
Că n-au povești de boale cu colegii
Și-apoi se-ntind inconșitenți în pat,
Sau că la umbra fărdelegii
Le este viața doar un bun furat
Că s-ar mai bucura și ei de viață
Doar că-i mai doare azi câte ceva
Și futu-i mama ei de dimineață
Micuța moarte ce te răpunea
Nu-i ca în banc venită după hamster
Ci după tine chiar, deși n-aștepți.
Că fiecare-avem zile cu ceață
Și-n noi ne credem marii înțelepți…
Că prea supus al vremilor e omul
Și prea de oi am fost mânați a fi
Nerozi cu duhul, la minte schilodul
Ne mai conduc și ne vor mai cărmi…
Și căt a mai dura să fie bine?
Să nu ne mai lungim tihnit în pat
Cu catastrofa zilelor sub pernă
Cu spaima clipei negre sub cearșaf?
Căt vor muri de-acuma ai mei prieteni
De 50, 60, 20 de ani?
Pănă caierul lunii să îl depeni
În fiecare lună, peste ani…?
Nu am răspunsuri, nu mai am nici vorbe
În anul ăsta numai doliu am
Dar sper măcar că nu rămăne oarbă
Acum, acea speranță de alean
Acea speranță oarbă a drepății
Că cine a murit de moarte grea
Dar nu de moartea bolii, nedreptății
simbolice, ci de alta,
a morții crude, dure, necurate,
A morții de ne-fiecare zi
Va primi-n veci o dreaptă izbăvire
Prin condamnarea celor ce or fi…

Criticii de teatru se opun politizării instituțiilor de spectacol

Octombrie 19, 2015

Asociația Internațională a Criticilor de Teatru – Secția Română își declară îngrijorarea cu privire la tentativa de politizare a teatrelor bucureștene, prin recenta decizie a Primăriei București de a include consilieri generali în comisiile de evaluare a instituțiilor de spectacol. În cei 25 de ani de la schimbarea de regim din 1990 au existat numeroase cazuri nefirești și chiar la limita legii, atât în București cât și în țară, când în evaluarea directorilor de teatre criteriile politice au primat în fața celor estetice, situații pe care le deplângem și pe care nu vrem să le vedem repetate.

Solicităm așadar autorităților ordonatoare de credit din municipiul București să se abțină de la politizarea procesului de evaluare a managerilor instituțiilor de spectacol și să respecte Legea 189/2008 cu modificări și completări, atât în litera, cât și în spiritul ei. De asemenea, recomandăm o selecție realizată pe criterii transparente a experților independenți care fac parte din comisiile de evaluare, evitându-se persoanele asupra cărora planează suspiciuni, care se află sub cercetare pentru infracțiuni săvârșite în funcții de management al instituțiilor de spectacol sau ale căror instituții se află în plin scandal mediatic. Le reamintim pe această cale autorităților locale din toată țara că primii care urmăresc, prin natura meseriei lor, activitatea instituțiilor de spectacol sunt criticii de teatru, prin urmare o sugestie firească din partea asociației de breaslă este cooptarea în viitor a membrilor AICT-Secția Română în comisiile de evaluare a managerilor instituțiilor de spectacol.

Cu speranța că veți acționa conform legii, spre binele instituțiilor teatrale, al artiștilor și publicului,

AICT-Secția Română