Archive for octombrie 2015

Criticii de teatru se opun politizării instituțiilor de spectacol

octombrie 19, 2015

Asociația Internațională a Criticilor de Teatru – Secția Română își declară îngrijorarea cu privire la tentativa de politizare a teatrelor bucureștene, prin recenta decizie a Primăriei București de a include consilieri generali în comisiile de evaluare a instituțiilor de spectacol. În cei 25 de ani de la schimbarea de regim din 1990 au existat numeroase cazuri nefirești și chiar la limita legii, atât în București cât și în țară, când în evaluarea directorilor de teatre criteriile politice au primat în fața celor estetice, situații pe care le deplângem și pe care nu vrem să le vedem repetate.

Solicităm așadar autorităților ordonatoare de credit din municipiul București să se abțină de la politizarea procesului de evaluare a managerilor instituțiilor de spectacol și să respecte Legea 189/2008 cu modificări și completări, atât în litera, cât și în spiritul ei. De asemenea, recomandăm o selecție realizată pe criterii transparente a experților independenți care fac parte din comisiile de evaluare, evitându-se persoanele asupra cărora planează suspiciuni, care se află sub cercetare pentru infracțiuni săvârșite în funcții de management al instituțiilor de spectacol sau ale căror instituții se află în plin scandal mediatic. Le reamintim pe această cale autorităților locale din toată țara că primii care urmăresc, prin natura meseriei lor, activitatea instituțiilor de spectacol sunt criticii de teatru, prin urmare o sugestie firească din partea asociației de breaslă este cooptarea în viitor a membrilor AICT-Secția Română în comisiile de evaluare a managerilor instituțiilor de spectacol.

Cu speranța că veți acționa conform legii, spre binele instituțiilor teatrale, al artiștilor și publicului,

AICT-Secția Română