Archive for ianuarie 2015

Charlie și libertatea…

ianuarie 9, 2015

O crimă nu apără, nu explică, nu acoperă și nu justifică nimic. O crimă e cel mai abonimabil act care se poate produce pentru a ”răzbuna” ipotetice leziuni: intime, sociale, ideologice sau de orice alt fel ar fi ele. Un criminal trebuie osândit fără nici un fel de circumstanță atenuantă! E clar asta!

Ce s-a petrecut la Paris, acum două zile, e o apoteoză a barbariei, fără îndoială, o sinistră demonstrație de primitivism. Musulmanii și fruntașii lor din lume au condamnat atentatorii și gestul lor de nedescris, pentru că, firesc, Islamul, ca orice altă religie, e o credință a toleranței și înțelegerii.

Trecând însă peste acest orizont de emoție, crima de la Paris pune în fața noastră un orizont al permisivității, o dezbatere despre libertate și limitele ei…

Jurnaliștii de la Charlie Hebdo și-au asumat libertatea de expresie până la a ”șmirghelui” sensibilități religioase generice și elementare. O caricatură cum e cea cu profetul Mohamed cu turban-bombă nu a provocat râsul unei comunități de sute de milioane de credincioși. suspectați, in corpore, chiar benign, că ar fi adepții unui profet anarhist… Cu certitudine nu…
Așa cum desene ofensiv anti-islamice au deformat, cert, iarăși, echilibrul unei fragile balanțe ideologice europene în care e voie să publici haha-uri anticreștine – pe criteriul laicității – și islamofobe – pe criteriul cosmopolitismului cultural, să zicem – dar musai nu anti-semite, că de acolo ți se trage moartea libertății de expresie…

E dur ce scriu, dar e exact oglinda a ce e voie și ce nu e voie să scriem, să facem public, să opinăm, în Europa comună a zilei de azi…

Un profet cu fes-bombă pe cap îl face pe orice credincios musulman susceptibil de terorism… Că ne place sau nu interpretarea asta. Așa cum un desen cu Isus purtând prezervativ pe un falus erect ar fi, să zicem, „sensibil” față de dezbaterea despre avort. Repet, crima nu justifică nimic și orice criminal e musai să fie pedepsit de oricine.

În 2011, multe medii europene, românești, de asemenea, au decis să nu difuzeze desene anti-islamice, pentru a nu leza (subliniez) sensibilități religioase. Gestul mi se pare simptomatic pentru ceea ce ar fi, empiric, măcar, o tentativă de dezbatere generală asupra a ceea ce ne leagă vs. ce ne desparte.

Îmi cer scuze pentru aparența de provocare a opiniei pe care o avansez acum: libertatea de a-l caricaturiza pe Profet cu un fes-bombă s-a oglindit în bolnava libertate a cuiva de a pune kalașnikovu-n funcțiune ca să-l răzbune pe „bietu” Mohamed…..

Vă dați seama cât de laxe sunt căile și mecanismele libertății noastre?

Sunt un om care m-am rugat pe câmp, acasă, în biserici de diverse rituri, în moschei și sinagogi. Eu știu, nefiind catolic, o singură rugăciune: Tatăl nostru… Vă spun sincer că El m-a auzit peste tot… Dar peste tot am avut smerenia închinării la El, așa cum mi s-a cerut acolo….

Să-i odihnească Dumnezeu pe colegii nostril căzuți victime ale unor dezaxați ai rațiunii. Să ne dea însă, același Dumnezeu, înțelepciune să fim decenți.

Da, o să sfârșesc cinic, dar semnificativ pentru ce cred eu că e fractura dintre civilizații: la Paris, la prânz, se bea cam un sfert de Bordeaux de cap de consummator. La Bagdad, să zic, se consumă cam 5 rugăciuni zilnice pe cap de locuitor. Ați înțeles de ce-ul?

Reclame