Archive for mai 2016

Despre familie, căsătorie, toleranță

mai 26, 2016
Că tot sunt turat de munca de azi, cred că e un moment potrivit, chiar la 4 dimineața – stârnit de toată această tevatură de replici autiste pe fb sau în media – să ordonez nițel, foarte tehnic, ce ține, după opinia mea, de povestea cu „familia”, „căsătoria”, „femeia si bărbatul”, „doi soți” etc. Nu sunt jurist, nu abordez problema ca specialist, ci pur și simplu ca o persoană cu bun-simț elementar și – important, dar eludat din majoritatea luărilor de poziție – empatic uman față de toată lumea.
 
Deci:
 
1. Căsătoria este un contract social, nu unul biologic, nici unul simbolic. E un drept pe care-l are oricare cetățean într-un stat secular în care mariajul se oficiază de către un reprezentant guvernamental (primarul sau ofițerul de stare civilă). Așadar, e un drept cetățenesc, de care poate să beneficieze oricine, indiferent de gen, de religie, de rasă, culoare sau condiție socială. Cununia religioasă e altceva, e o comuniune, pe când căsătoria e o uniune contractual-socială.
 
2. Dacă, în statul modern laic, căsătoria n-ar avea si o dimensiune economică, s-ar fi menținut, precum odinioară, ori precum există bivalența în anumite locuri și azi, statutul cununiei religioase ca substitut legal al contractului social. Or, realitatea istorică a probat habitudini maritale din cele mai diverse, de la banalul azi divorț la nașterea prin inseminare artificială ori cu mamă-surogat, indivizi ce-și asumă condiția de părinte-unic-adoptiv etc. Incidența familiilor mono-parentale, cu unul sau mai mulți copii, este o evidență statistică la nivel mondial.

 
3. Orizontul economic al căsătoriei s-a lărgit încă din perioada medievală, odată cu transformarea micro-comunității rurale, bazate strict pe ereditate, în macro-comunitate. Legal, aceasta protejează atăt pe cei doi soți, cât și pe descendenții lor, de abuzuri din partea rudelor colaterale ori prin alianță, statuează porcesele și procedurile de transmitere a bunurilor aflate în posesia familiei, apără reprezentanții unei familii de abuzuri din partea guvernământului etc. La nivel strict privat, soția/soțul sau copiii sunt protejați de pretențiile altor ramuri ale familiei în ce privește bunurile în posesie după decesul „patriarhului” – să nu uităm că dreptul civil se bazează încă, în mare parte, pe avizul de proprietate al unui „cap al familiei”, al cărui deces poate provoca drame individuale.
4. Aplicat la realitatea sociala a momentului, dimensiunea economică – implicit socială – a mariajului implică chestiuni punctuale, dar pregnante: numai un soț – din punct de vedere legal – are dreptul să decidă asupra capacității mentale a partenerului său, în termeni juridici; doar un soț poate lua o decizie asupra unei operații cu potențial letal, dacă partenerul e în comă, incapabil să se pronunțe; doar un soț poate să declare că partenerul său are nevoie de tutoriat legal – în caz de pierdere totală a capacităților psihice, de pildă, etc. De aici derivă o întreagă sursă de probleme birocratice, în orice stat cu legislație europeană. Exemplificând: dacă trăiești cu o persoană de 10 ani, ruda sa cea mai apropiată fiind un frate din Australia, dacă nu ești căsătorit cu omul respectiv și acela suferă un accident vascular cu paralizie totală, reprezentantul său legal va fi fratele australian, pe care poate nici nu l-a mai văzut de zece ani… Aceeași reglementare se aplică în caz de deces, de moștenire, de – și mai frust – re-discutare de credite, transfer de contracte gospodărești (gaz, lumină)…
5. A fi heterosexual sau homosexual sunt datum-uri genetice, nu sociale. O probează o sumă de studii științifice. Și dacă în familii heterosexuale, chiar religioase, apar copii homosexuali, ce ne face să punem la îndoială – prin simplu revers semantic – că în familii homosexuale nu apar copii heterosexuali? Aici problema e fals deturnată socialemente și educațional, cu un proces de intenție al partizanilor familiei tradiționale. Adică, afirmă aceștia, homosexualii coalizați familial i-ar determina pe copiii lor – parte obținuți prin tertipuri natologice, gen fertilizare in-vitro, alții prin adopție (ca să fiu nițel cinic) – să „gândească” homosexual. Iarăși, prin simplu revers semantic, proporțiile se reglează: orice persoană este condiționată de habitatul său social. Poate că un copil heterosexual dintr-o familie homosexuală va avea niște stridențe, sa zicem, sociale, așa cum un un copil hmosexual dintr-o familie clasică va avea anumite estompări comportamentale, însă, fundamental, niciunul din ei nu-și va renega orientarea – decât în cazuri de abuz familial, din păcate frecvente acum.
6. Personal, provin dintr-o familie mono-parentală. Mi-am văzut tatăl, de la 4 ani, doar de două ori pe an, abia sporadic mai des. A fost o provocare pe care am purtat-o cu mine mult timp, și sunt convins – știu asta, de fapt – că echilibrul dintr-o relație adultă, fie hetero, fie homosexuală, poate feri un copil de multe reverberări nefericite ale singurătății unui părinte a cărui miză existențială devine musai și numai progenitura sa.
7. Există, în România, mii de copii orfani, pe care nu i-a mângâiat nimeni de la moașa care i-a spălat la naștere. Cunosc astfel de oameni, care, în pofida sinistrelor experiențe prin care au trecut, au răzbit, au devenit cetățeni, profesioniști, demni. Nu cred că acei copii, deveniți acum adulți, ar cârti împotriva unei familii. Cu două mame sau doi tați, cu o mamă și un tată, doar ca să aibă și ei oglinda în care să se mire de mutrița lor. Pentru că peste tot există o mare nevoie de iubire, iar cine nu poate să facă prunci – și nu doar homosexualii au problema asta, ci din ce în ce mai multe familii heterosexuale – poate să crească prunci, iubindu-i cu cea mai sinceră iubire. Cred că destinul ni-l facem fiecare cum știm, în suma sau în pofida familiilor noastre, că altfel n-ar fi ieșit academicieni din sate uitate de lume și nici criminali din palate capitaliste.
8. Să ne gândim, așadar, nu de unde vin tinerii României, ci mai degrabă cine sunt ei și ce vor să ne aducă, atunci cănd nu vom mai fi capabili să ne coalizăm inutil pentru un viitor care deja trece pe lângă noi…
 
Reclame

Poticneli legale și mojicii administrative la Primaria clujeană

mai 3, 2016

Că premisa legislației române e reaua-voință sau chiar culpa cetățeanului contribuabil știam de multă vreme. Legile noastre sunt croite de parcă toți am fi borfași ori cel puțin ne-ar bate găndul ilegalităților și matrapazlâcurilor. Iar prevederile legate de “evidența persoanei” – buletin, adică – nu fac excepție.

Mi-am (re)verificat senzația de umilință cetățenească azi, la Primăria Cluj-Napocii, depunându-mi actele pentru preschimbarea cărții de identitate. Tevatura a început de anul trecut, dar atunci m-am mulțumit să solicit o carte de identitate provizorie, valabilă 1 an.

Legea, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 28 că petentul trebuie să facă dovada domiciliului sau reședinței astfel:

(1) Dovada adresei de domiciliu se poate face cu unul dintre urmatoarele documente:
a) acte incheiate in conditiile de validitate prevazute de legislatia romana in vigoare, privind titlul locativ;
b) declaratia scrisa a gazduitorului, persoana fizica sau juridica, de primire in spatiu, insotita de unul dintre documentele prevazute la lit. a)”

Dacă ai ghinionul să fi moștenit o casă în care locuiești, dar fără să fi făcut succesiunea, deci fără certificat de moștenitor sau act de proprietate, e de preferat să mergi la un vecin și să-l rogi să te ia în gazdă, decât să te mai complici cu alte acte. Asta pentru că pe pereții Serviciului de Evidență a Persoanei de la Primăria Cluj-Napocăi scrie că, în lipsa actului de proprietate, e musai să prezinți un extras de Carte Funciară. Asta dureaza cam o zi de stat la coadă la OCPI Cluj (lucrurile merg destul de rapid, dar e aglomerație), plus încă două zile până la primirea hârtiei. Doar că, ce să vezi, la depunerea actelor, cu sentimentul unei mari izbânzi, ți se spune că hm, trebuie și o verificare în teren… Adică ceva prevăzut la alineatul 1, lit. c) al art. 28 al pomenitei OUG, dar unde nu se spune nimic de extrasul de CF – de fapt, nicăieri în document nu se menționează cartea funciară:

c) declaratia pe propria raspundere a solicitantului, insotita de nota de verificare a politistului de ordine publica, prin care se certifica existenta unui imobil, faptul ca solicitantul locuieste efectiv la adresa declarata, pentru persoana fizica ce nu poate prezenta documentele prevazute la lit. a) si b)”

Logica simplă te face să te întrebi de ce ai fost trimis după extrasul CF, când drumul legal pare mai scurt, iar consecința, cu CF ori fără, e tot aia: o vizită a sectoristului…

Mai mult, la alineatul 2 al art. 28 scrie așa:

2) Serviciul public comunitar de evidenta a persoanei pe raza caruia se afla ultimul domiciliu inscris in actul de identitate al solicitantului este obligat sa comunice la cererea cetatenilor romani, in termen de doua zile lucratoare, datele referitoare la domiciliile avute in Romania de catre persoana respectiva si orice mentiune privind starea civila, aflate in evidenta acestuia, incepand cu data de 1 ianuarie 2000.”

Mai pe șleau, exact doamnele care pretind – legal, firește – documente inutile, precum extrasul CF, au la dispoziție lista cu domiciliile tale recente. De ce n-o folosesc și presupun ca ai gânduri necurate ține de specificul și tradiția administrației naționale…

Culmea aberației este că buletin nu mi se poate face fără verificări și extras CF, dar conturile mi se pot popri, la cererea cui credeți?, daaa, a Primăriei Cluj-Napocice, dacă nu se achită impozitul pe apartamentul respectiv. Iar asta fără să mă viziteze sectoristul.

Firește că m-a apucat arțagul la chestionarea moralizatoare a uneia din doamnele funcționare ale Primăriei Cluj-Napocane: “Dar de ce nu ați făcut succesiunea? De ce n-aveți certificat de moștenitor?” Mi-a amintit de “gluma” făcută anul trecut de un domn funcționar, care mă invita, dacă n-am act de proprietate, să vin cu proprietarul decedat ca să mă ia în spațiu… Și nu l-am luat de gât, din lehamite instituțională…

Termenul de livrare a noii cărți de identitate, după ce m-o vizita sectoristul – oare cu ce să-l tratez? – ar fi de 3 săptămâni, mi s-a comunicat. Răstimp în care voi circula pe drumurile patriei – inclusiv în zone de frontieră, unde actele de identitate sunt obligatorii – fără documente, întrucât… asta e situația, mi-a transmis doamna funcționară. Așa că mă aștept să vizitez și eu niște secții de poliție, luat cu duba ca să mi se verifice informatic identitatea și locul pe lume.

Mă întreb însă, de azi de la prânz, dacă sunt un cetățean de doi bani, cum m-a făcut să mă simt Administrația națională, de ce aș da eu mai mult de doi bani pe propășirea birocratică a României? Mda, e o întrebare retorică.