Archive for noiembrie 2009

Caritas electoral sau de ce nu (mai) votez cu Traian Băsescu

noiembrie 29, 2009

Fac parte din generaţia care a beneficiat de „avantajele democraţiei” încă din 1990. Deşi în mai 90 nu aveam 18 ani împliniţi, am votat datorită mărinimiei lui Ion Iliescu de a-i avea printre cetăţenii responsabili ai patriei şi pe tinerii care urmau să treacă majoratul în câteva luni. N-am votat cu Iliescu atunci, ci cu Radu Câmpeanu, convins fiind că liberalismul este o soluţie pentru România. Mi-a trecut repede, după spargerea PNL în aripioare mai tinere ori mai puţin.

În 1992 am votat, tot din convingere, cu Ion Raţiu, un mare politician, lăudat, după obiceiul românesc, după ce a dispărut de pe scena politică. Şi de pe marea scenă a vieţii, ca să zic aşa. În acelaşi spirit de dreapta, am fost un susţinător al lui Emil Constantinescu în 1996.

Primul anti-vot mi l-am exercitat democratic în 2000, când am votat cu – mi-e ruşine, dar asta e – Vadim Tudor, doar că să nu mai iasă Iliescu preşedinte. Poate că era mai bine, pentru conştiinţa mea, să nu merg la vot, pur şi simplu.

În 2004, după un mandat de stânga care a menţinut România în hazna, în ciuda măgăruşilor-putere care-i dădeau ceva ghes economic înainte, opţiunea era simplă şi în consens 🙂 cu propriile-mi preferinţe. Am votat deci, plin de speranţă, cu Traian Băsescu, trimisul providenţial, credeam atunci, al unor forţe de dreapta maturizate după eşecul lânced al regimului Constantinescu. Doar că cei doi ani din urmă ai mandatului mi-au readus în memorie toate subtilele presiuni ideologice ale guvernării 2000-2004. Acum făţişe, mai ales în ultimele luni. Partidul e din nou în toate cele ce sunt, vorba nefericitului poet. Liderii PD-L sunt în cele ce mâine vor râde la soare, fără ei nu miroase nici o floare, iară viaţa n-are rost, ca să citez mai departe din şlagăre şi poezele. Nu, cele scrise mai sus nu sunt metafore, nici licenţe poetice. Şi nu mă refer aici la contracte preferenţiale sau hoţii pe banii statului. Nu sunt eu în măsură să anchetez astfel de chestii. Mă refer la presiunea exercitată asupra tuturor structurilor publice de către PD-L, într-o campanie de imagine din care ar avea de învăţat şi aşii PR-ului. În mandatul său, PSD-ul a băgat mâna, adânc, cu tupeu şi aproape la vedere. PD-L-ul e mult mai perfid. El obligă pe alţii, cei mai mulţi neangajaţi politic, să execute aceeaşi operaţie, astfel ca Partidul, gloriosul, să rămână curat, cu lideri zâmbitori şi de succes.

Diferenţa dintre PSD-ul anilor 2000-2004 şi PD-L-ul anilor 2007-2009 este cea dintre tâlhar şi escroc. O diferenţă de nuanţă. Primul te jefuieşte brutal, al doilea aproape că-ţi face un bine lăsându-te în curul gol. Probabil că aceasta este şi explicaţia uriaşului succes al lui Băsescu. El este un fel de Caritas la care românii, uituci cum le e firea, vin buluc, să-i dea câte ceva, cu gândul la sacoşele de beneficii ulterioare. Necazul e că, spre deosebire de Caritas ori FNI, aici nici o justiţie nu va putea vreodată face dreptate.

În 6 decembrie voi vota împotriva lui Traian Băsescu, deşi alternativa mă face să frisonez. Să ai de ales între tâlhari şi escroci… Parcă preferam mototolii ăia din 1996, că la idealiştii din 90 şi 92 nici nu îndrăznesc să mai visez.

P.S. În primul tur al prezidenţialelor am votat cu Crin Antonescu, reprezentatul PNL, cel mai puţin negru dintre diavolii politicii româneşti.

 

Reclame