Archive for noiembrie 2008

Umbra lui Sarah. La Cluj

noiembrie 23, 2008

Lumea presei e la fel de pitorească precum lumea cea mare şi diversă. „Alonjaţi” în concepte pretenţioase, în „arhetipuri” şi vorbe mari, unii colegi uită de mica documentare elementară, aia care îţi salvează obrazul de jurnalist nespecializat.

Vă invit să citiţi ştirea de mai jos şi îi doresc lui Carmen Fărcaşiu ca Sarah Kane să nu o viziteze niciodată. Nu de alta, dar s-a spânzurat în 1999, la vârsta de 28 de ani. Şi îmi aduc aminte de replica dintr-un film: „Ce idee bună pentru un epitaf: ‘Am să vă caut eu!'”

Cluj-Napoca, 20 nov /Agerpres/ – Scriitoarea britanică Sarah Kane este invitata Teatrului Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca la simpozionul internaţional ce îi este dedicat şi care va avea loc între 4 şi 7 decembrie.
‘Zilele Sarah Kane”, organizate de Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, vor începe, joi, 4 decembrie, cu spectacolul cu piesa „Iubirea Fedrei”, de Sarah Kane, la Teatrul „Ioan Slavici” din Arad, celelalte reprezentaţii urmând să aibă loc la Sala Mare şi la Studioul Euphorion ale teatrului clujean.
Publicul va avea ocazia să vizioneze, la Cluj-Napoca, sâmbătă, 6 decembrie, două montări „în oglindă” ale aceleiaşi piese a autoarei – „Psihoză 4.48”-, cea dintâi în regia lui Răzvan Mureşan şi în interpretarea actorilor Patricia Boaru şi Ileana Negru (Studioul Euphorion), iar cea de-a doua în regia lui Mihai Măniuţiu, coregrafia Vavei Ştefănescu şi scenografia lui Cristian Rusu (Sala Mare). Din distribuţie fac parte actorii Ramona Dumitrean, Irina Wintze, Vava Ştefănescu, Adriana Băilescu, Ruslan Bârlea, Patricia Boaru, Ionuţ Caras, Cătălin Codreanu, Eva Crişan, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Elena Ivanca, Romina Merei, Angelica Nicoară, Maria Seleş şi Vasilica Stamatin.
„Psihoză 4.48” este piesa-testament a scriitoarei Sarah Kane, în care autoarea parcurge traseul labirintic al depresiei, al iubirii şi al morţii.
Spectacol cu piesa „Purificare”, de Sarah Kane, pus în scenă de prestigiosul regizor Andrei Şerban, va avea loc duminică, 7 decembrie, într-o distribuţie de succes, cu actorii Cristian Grosu, András Hatházi, Ionuţ Caras, Adrian Cucu, Andreea Bibiri de la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” din Bucureşti, şi Anca Hanu, Silvius Iorga şi Ramona Dumitrean de la teatrul clujean. Pentru rolul Grace, Andreea Bibiri a obţinut, în 2007, premiul UNITER pentru „Cea mai bună actriţă în rol principal”.
„Purificare” este un spectacol al simbolurilor fundamentale, care atinge inexprimabilul printr-o perfectă ştiinţă a relaţionării arhetipului cu opusul său – realitatea frustă. În viziunea lui Andrei Şerban, tortura, mutilările, moartea sunt crâncene probe iniţiatice, premergătoare mântuirii, purificării finale.
Spectacolul „Purificare” a fost realizat de Teatrul Naţional din Cluj-Napoca cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local şi în partenariat cu Banca Transilvania.
Sarah Kane a fost comparată, în 1995, cu prilejul premierei celei dintâi piese scrise de ea, „Blasted”, la Royal Court din Londra, cu dramaturgul John Osborne, care a marcat, cu al său manifest „Priveşte înapoi cu mânie” (1956), teatrul britanic în perioada post-război. Sosită pe un teren pregătit parţial de dramaturgi precum Judy Upton, Anthony Neilson, Philip Ridley, Jezz Butterworth, Sarah Kane s-a afirmat foarte repede ca figura reprezentativă a unui nou curent teatral, fixat de critici în istoria spectacolului contemporan cu sintagme precum „in-yer-face theatre” sau „Cool Britannia” („teatru drept în faţă”, „Britania cool”, Aleks Sierz), „The Theatre of Urban Ennui” sau „The New Brutalists” („teatrul plictiselii urbane”, „noii brutalişti”‘, Bendict Nightingale).
Sarah Kane a respins toate categorisirile, fiindcă nu i-a plăcut să fie inclusă în niciun grup, ambiţia ei declarată fiind aceea de a fi extrem de personală cu fiecare piesă scrisă, pentru că fiecare dintre ele era pentru ea un experiment în materie de dramaturgie, o încercare de construire a unui nou tip de teatru, pe care criticii care i-au analizat opera, precum şi mulţi dintre cei care au lucrat cu ea ca regizor sau ca dramaturg, l-au comparat cu „teatrul cruzimii”, teoretizat de Artaud. Este o încercare de exorcizare a propriilor coşmaruri, a „iadului interior”, cum singură îl numea. AGERPRES/(Carmen Fărcaşiu)

Reclame