Archive for iunie 2012

ICR-iada și Țiganiada

iunie 17, 2012

Să precizez din capul locului, nu am avut niciodată nici un fel de raport instituțional cu ICR. Nu sunt nici un mare admirator al lui H.-R. Patapievici, ba chiar am avut opinii critice față de volumele sale, deși am fost poreclit de cîțiva oameni ”Patapievici”, datorită unei asemănări fizionimice cu domnul în cauză. Chestiunea ICR depășește însă personalitatea președintelui său, și cred că acum ar fi momentul potrivit pentru ca intelectualii și societatea civilă să redea – odată cu dezbaterea privind subordonarea ICR – instituțiilor statului român importanța pe care orice instituție statală de asemenea anvergură ar trebui s-o aibă.

E limpede că, indiferent cui s-ar subordona ICR, numirea echipei sale de conducere va fi întotdeauna una politică. Aici orice argumente contrare sunt fără sens. Argumentul conform căruia, odată cu subordonarea ICR față de Parlament, recte Senat, ar exclude arbitrariul politic e caduc, câtă vreme, chiar și în Comisia de Cultură a Senatului, există o majoritate, iar votul ei e unul consultativ, de recomandare, fiind apoi validat de plen, unde, evident, există o majoritate politică etc. Transferul de autoritate nu face decât să transforme ”icr-iada” în… ”țiganiadă”, adică într-o târguială cu ”ba pe-a mă-tii” din care vor câștiga… ”bazații” algoritmului guvernamental. Destule cazuri de nivel local, cunoscute de toată lumea, probează aserțiunea de mai sus, fie că vorbim de teatre, reviste, filarmonici, muzee, supuse arbitrariului unui ”vot democratic” al majoritarilor în forurile decizionale – consilii locale sau județene -, fie că vorbim de instituții deconcentrate.

Pe de altă parte, o astfel de decizie a unui guvern tranzițional, cu succes în alegerile comunale și girând apropiate alegeri generale – susceptibile de a înclina balanța tot spre coaliția aflată acum la putere -, dă seama unei judecăți paradoxale, care-l consacră etern pe Traian Băsescu – căci, să fie limpede, de aici se-mpute peștele deciziei politice – la conducerea României. Adică: Băsescu e nasol, ni l-a vârât pe gât pe Patapievici, o să ne mai vîre pe gât și pe alții, bre, dacă nu luăm măsuri acum. Cât de naivă e o astfel de aserțiune nu discut, fiind prea ocupat  cu hohotele de râs.

Cred că ar trebui să fie evident pentru toată lumea că subordonarea ICR față de Președintele Republicii – care e o instituție, deși atât Ion Iliescu cât și Traian Băsescu au transformat-o într-o chibițerie în care ei ocupau centrul frescei, ca în ctitoriile bisericești neghioabe – dă sens, anvergură, adâncime și impact rolului pe care acest institut de promovare a culturii naționale trebuie să-l aibă – și l-a și avut, din fericire. Nu Patapievici contează, chiar dacă harul său managerial e notabil, nu Băsescu contează, chiar dacă a a vut un moment de fler politic – poate și influențat de un Pleșu, de pildă -, ce contează e Cultura Română (scuze pentru majuscule) și felul în care se vede ea afară. Și ce mai contează e Președintele României, ca simbol al respectului datorat de cetățenii români și de cetățenii lumii României.

Nu pot decât să-mi doresc, ca simplu observator al situației ce inflamează azi mediul civic național, ca ICR să fie mai mult decât ce e acum, iar eu să fiu mândru să-i spun Președintelui meu ”excelența voastră”. Atât!

Reclame