Archive for iunie 2015

LGBT – to be or not to be

iunie 29, 2015

Să zicem că mă cheamă Radu. Sau Rada. M-am născut într-o familie normală, heterosexuală, într-un oraș mare, emancipat, din România. Dar eu sunt altfel. Nu-mi plac fetele/băieții. Aleg să stau deoparte de comunitate, pentru că mi-e greu să mă prefac cum sunt ei, colegii mei. Nu pot să spun nimănui cât de greu e să fii singur, să-ți fie frică să spui cuiva că tu ești altfel… Da, dacă am blugi mulați și fac gesture mari, teatrale, e voie. Suntem niște hipsterioți care parodiem hipsteriada. Da, dacă am blugi camuflaj și carmin pe buze e voie, e băiețenia fetei întotdeauna cuminți, care rămâne fată.

Dacă străbatem îngustul culoar dintre adolescență și devenire, ni se dă voie să fim
ceva. Mai târziu, însă, e doar pariul tău dacă reușești…

Sunt mii de cupluri care mor în tăcere, fără să poată spune te iubesc în public. Dacă asta nu doare, gândește-te la cel care supraviețuiește, după ani de tăcere, celui iubit, fără să poată spune măcar că o căsuță, un cuib de afecțiune, I se cuvine și lui sau ei. Da, nici asta nu doare…

Dar atunci gândește-te că lumea nu stă în sufletul tău! Că și sufletul tău generos, heterogeneros, te va lăsa baltă! Că-ți vor muri și prietenii, și câinii!

Și vă rămâne, lângă tine, doar un suflet la fel de singur ca al tău, al unui OM. LGBT… OM, care poate și el trăiește, că e OM, durerea pe care și tu o trăiești.

Te rog să mă crezi, în clipele acelei dureri, vei înțelege cum să plângi nu singur, ci cu toată lumea dimprejur. LGBT. Oameni cu lacrimi, cu toții…

Reclame