Archive for mai 2015

2015. Arad

mai 17, 2015

Acest text este unul confesiv, nu unul critic. Nici n-ar putea fi critic, câtă vreme scriu despre un eveniment care, de trei ani, îmi canalizează energia profesională, afectivă, înspre concretizarea unui proiect de care m-am atașat nu doar pentru că am avut șansa să-l dezvolt încă de la prima sa ediție – așadar corespunde, ironic-cerebral vorbind, nevoii noastre românești de ctitorire (lăsați deoparte ironia, e doar un joc intelectual) – cât pentru că el a devenit, în timp, un element pulsatil, plin de viață, imprevizibil dar în dimensiunea de neprevăzut a existenței însăși, autonome, de sine stătătoare.
E vorba despre Festivalul Internațional de Teatru Nou de la Arad, FTN, care are loc, din 2013, în fiecare mai. Este organizat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, de o echipă minusculă față de cea a altor festivaluri teatrale, în care fiecare om, de la director la portar, își are rolul său mirabil pentru buna desfășurare a lucrurilor. Nu e o licență politicoasă. Da, în echipa asta, fiecare își are rolul său esențial. Pentru că suntem puțini. Pentru că se lucrează în draci, timp de 9 zile cât are festivalul, fără să socotim durata sa de concepție, de stratificare strategică și logistică, de timing, adică de programare, de pregătire anterioară, de decontare ulterioară, de consum energetic și fizic care însoțește aceste 9 zile de bucurie teatrală.
Îi datorez lui Ștefan Iordănescu implicarea mea în acest festival. Îi datorez lui Bogdan Costea încrederea în flerul meu critic pentru ca FTN să însemne ce înseamnă acum și să fi devenit festivalul care atrage creatorii de teatru nou din România, în așa măsură încât anul ăsta, în 2015, să fi primit nenumărate oferte de participare, deși nu avem un sistem de „înscrieri”, ci unul electiv.
În 2013, la prima sa ediție, FTN s-a concretizat într-un termen uluitor de scurt, în doar câteva săptămâni de la conceptul propus de mine ca selecționer și până la derularea evenimentelor. Cu oarecare temere, atunci, Bogdan Costea, directorul Teatrului „Ioan Slavici” mi-a sugerat că poate programul ar fi prea ambițios, prea provocator pentru public. Dar FTN și-a cristalizat atunci, probabil sub imperiul presiunii de organizare, un concept estetic foarte exact, foarte acut, în sensul acuității artistice, spiritului contemporan și extrem-contemporan pe care-l are de trei ani, încât spectatorii arădeni – și nu numai – au aderat imediat, prin empatie, cred, la oferta noastră.
Cred că ceva din precipitarea energică și contaminant-energetică a lui Ștefănuț Iordănescu ni s-a imprimat și nouă, așa că FTN 2013 s-a derulat sub semnul dinamicii scăpate, inspirat, din frâu. Îi sunt dator acestui minunat om de teatru cu un Chapeau pentru că nu ne-a lăsat să gândim, în acele clipe decisive, ardelenește.
Nu mai puțin, simt nevoia să îi mulțumesc lui Bogdan Costea pentru aderența sa imediată la iconoclastul program al FTN. Poate că un alt manager, scindat între atribuții și calcule administrative și deziderate estetice, ar fi temporizat lucrurile. N-a fost cazul. Am demarat prima ediție a festivalului cu un curaj de tineri nihiliști. Iar spiritul ăsta s-a păstrat și acum.
Trebuie să mai mulțumesc minunaților spectatori arădeni, care au venit la spectacole cu entuziasm, cu empatie, cu bucuria participării la un eveniment de zile mari, dându-ne girul și dându-și-l, totodată, artiștilor participanți. E o stare care a însoțit FTN din 2013, făcându-ne încrezători în statement-ul estetic pe care acest festival îl promovează de trei ani.
Și, ca rezultat, și în 2014, și anul ăsta, cei care au jucat în FTN și-au dorit să revină la Arad. Au făcut lobby pentru FTN. Au promovat festivalul datorită, mai ales, bucuriei față de teatrul bun pe care au văzut-o și simțit-o aici. Datorită vouă, spectatorilor.
În 2015, selecția mea a fost mai dificilă nițel. Pentru că am avut de ales mai mult. Pentru că criteriile unui selecționer, ca și ale unui director de teatru/festival, trebuie să fie convergente și trebuie să țină seama de nenumărate elemente, de la cele estetice la cele pragmatice, administrative, financiare. Pentru că și noi ne dorim cele mai bune și mai faine și mai multe spectacole, dar știm cât, cum și ce se poate.
Oricum, după experiența mea, de om hârșit în festivaluri și jurii teatrale, cred că facem destul. Sigur, nu facem tot. Facem însă ce e cu putință. Și o facem cu bucurie, cu bunăcredință și cu atenție pentru voi, cei care veniți să vedeți spectacolele din FTN. Cine a avut curiozitatea de a vorbi cu mine, ca să dau doar exemplul meu, știe ce spun.
Nici nu merită să mai insist, nu e încă un moment de bilanț. Acest moment va veni peste doi ani, peste șapte ani…
Am simțit însă, acum, nevoia, la finalul unei ediții de FTN care m-a solicitat mental mai mult decât cele două precedente, să fac un fel de „raport sintetic abstract” al acestui eveniment, mai ales pentru a mulțumi oamenilor nevăzuți, neștiuți, nenumiți, din mica, prea mica echipă care a lucrat pentru bunul mers al treburilor de trei ani încoace. Și a muncit, echipa asta, cât zece altele, vă rog să mă credeți.
Aplauze, așadar, Maria Toth, Andreea Medinschi, Laurian „Dinu” Popa, Adriana Sasu, Luminița Mazilu, Claudiu Oblea, Elena Ivașcu, Lucian Moga, Emanuel Florescu, George Dancu, Carmen Ispas, Mihaela Balint, Adelin Ghionghioșan, Ion Stan și tuturor celorlalți oameni formidabili, care-și trăiesc viața în teatru de-a lungul festivalului, pe care-i întâlnesc zilnic, deși nu le știu numele fiecăruia. Jos pălăria pentru efortul vostru extraordinar, deși nevăzut, dragi colegi!
FTN există și crește din două rădăcini, a spectatorilor noștri și a celor care-l fac să existe. Fie ca anul viitor, împreună, sper, și pe mai departe, să-i mai celebrăm o ramură înflorită, ca de mai!

Reclame