Archive for iulie 2009

Scrisoare de intenţie. După 15 ani (II)

iulie 4, 2009

E, să continuăm (mai bine mai târziu decât niciodată) ce începurăm deunăzi. De la precedenta postare, lucrurile s-au precipitat. Clujeanul.ro şi Clujeanul au rezistat în vechea formulă şi cu vechea echipă încă vreo două săptămâni după termenul de 15 iunie anunţat drept dată-limită. De la 1 iulie, însă, deşi cele două publicaţii continuă formal să apară, echipa a fost pusă pe liber. Acest post capătă, aşadar, şi o dimensiune intim-confesivă.

Era pe la sfârşitul lui iunie 2002, cred, când prietenul Adrian Chircă m-a anunţat că CD Radio scoate la concurs două posturi de editor, respectiv redactor-reporter de ştiri. Nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap, ştiind destul de bine echipa de la CD, că cei doi noi oameni vor trebui să înlocuiască toată redacţia de ştiri, alcătuită din profesionişti. Am avut un sentiment teribil de jenă când am aflat că toţi cei cu care mă salutam pe coridoarele din clădirea Skoda de pe Turzii urmează să plece. Motivele nu mai contează acum, trist e doar că după 7 ani ceea ce părea demult o măsură abuzivă  a devenit o normă. Evident că înaintea concursului propriu-zis m-am întrebat, nedumerit, cum vor putea doi oameni să ţină ştaiful celei mai bune redacţii de ştiri radio din Cluj.

Eram vreo 24 de „catindaţi” pe cele două posturi. Câştigători am fost eu şi Cristian Todea. Ne aştepta o vară seacă, pentru că politica editorială se schimbase: Despina Neagoe, preşedinta CA al postului, ne ceruse să difuzăm doar ştiri locale. E-adevărat, intraserăm pe grila de vară cu mai puţine buletine de ştiri, dar aveam practic un singur om de teren, în plină vacanţă. Când s-a prăbuşit zidul de la Casa Învăţătorului, prima întrebare pe care i-am pus-o lui Todea, la telefon, a fost „Câţi morţi sunt?”. Apoi am fost şocat de propria-mi cruzime.

Am trecut vara fără să scădem prea tare în audienţe, iar din toamnă, după ce a venit şi Andreea Damian de la Sibiu în echipă, ne-am şi relansat. Cel puţin aşa ziceau şefii.  Tot în toamnă, după noua grilă, am început să realizez, ca o ghiduşie, singura (pretind eu, orgolios), emisiune culturală din FM-ul românesc.  Care a avut chiar succes, există martori pentru asta 🙂

Am lucrat la CD Radio până în iunie (cred) 2003. În martie devenisem redactor la Tribuna, eram în continuare şi la Apostrof, era deja prea mult, aşa că am renunţat, comod, la radio – gafă pe care o regret şi acum. În fine…

Am lucrat la CD cu oameni faini, unii vechi amici, alţii noi, de la Ştefan Coroian la Dodo Runcanu, Sebi Hetea, Horaţiu Nicoară, Anca Micheti, Coca, Cristina, Mircea şi Tavi – cel din urmă era uluit de cum îmi înregistram emisiunea culturală fără desfăşurător, vorbind liber, cu inserturi calculate la secundă; lui trebuie să-i mulţumesc pentru „salvarea” pe un DVD a câtorva emisiuni.

Din octombrie 2002 până în martie 2003 am colaborat şi la ediţia de Nord-Vest a Evenimentului zilei, invitat de Ion Mureşan şi Florin Danciu. Dacă aş fi fost plătit, mi-aş fi păstrat probabil colaborarea. Aşa însă, dl Nistorescu îmi e dator şi acum…

Am plecat aşadar de la CD Radio (urmat la cârma redacţiei de ştiri de Dana Berinde), dar n-am renunţat de tot la cariera radiofonică. În 2004 şi 2005 am colaborat – ocazional, dar pe termen lung, ca să mă exprim paradoxal – la Radio Cluj, mai ales cu interviuri, unele exclusive, în magazinele de ştiri ale postului.

În iunie 2005, la exact 9 ani după angajarea mea, am demisionat de la Apostrof, pregătindu-mă de o vacanţă de mult dorită. Pe care n-am avut-o, din cauza planificării unui stagiu profesional care urma să aibă loc în septembrie, dar asta e altă poveste.

A, uitai să vă spun că renunţarea la Ev. Z. n-a fost aşa de frustrantă pe cât mă aşteptam. După doar o lună, în aprilie 2003, Mihai Goţiu m-a invitat să colaborez la proaspăt înfiinţatul Ziarul Clujeanului. Primul text pe care l-am publicat acolo datează, după o evaluare nesigură, de la începutul lui mai, cu o cronică la Cumnata lui Pantagruel (poate că alt text e primul, însă doar arhivele pot proba asta).

Aşa încep cei 6 ani în care am semnat la Ziarul Clujeanului, Clujeanul şi Clujeanul.ro.

În august 2005, aşadar, Goţiu, devenit redactor-şef adjunct la ZC şi Clujeanul, îmi propune să mă înham full-time la munca de cotidian, ca şef al Departamentului Cultură de la ZC. Am acceptat după numai o zi de gândire, şi până luna trecută am făcut parte dintr-o echipă de top, în care, acum gândindu-mă, sunt unul din „ultimii mohicani”, alături de Gutză, Tibi Sabo, Dora Mircea-Radu şi Tudor Ştirbu.

Am lucrat la ZC  şi Clujeanul alături de sau cu oameni speciali: de la Mihnea Măruţă şi Mihai Goţiu, cei doi redactor-şefi care mi-au acceptat „toanele” profesionale, la Tibi Sabo, care nu  s-a plâns niciodată că textele mele pentru „săpty” nu erau cât de riguroase formal pe cât s-ar fi cuvenit, la Dora, „şefa” mea după contopirea departamentală din momentul schimbării formatului ZC, şi ea răbdătoare la accesele mele de furie, având diplomaţia de a reveni persuasiv când mă calmam, la Anca Mureşam, tânăra jurnalistă care mi-a distrus orice prejudecată acumulată în timp faţă de „mucoşii” incapabili dar cu aere de la nefericita facultate de profil, la Tudor, cu care am avut cele mai normal-calm-colegiale discuţii la o bere, la Dini, cel mai cald „om de cifre” cu care am avut de-a face, un om ce şi-a demonstrat adesea spiritul de echipă şi de prietenie cu noi toţi, la Diana, the last but not the least, cu care m-am certat şi împăcat de multe ori, într-un „război” care n-a fost mereu strict profesional…

Trebuie să le mulţumesc celor cu care am lucrat cot la cot ca şef de departament: Cosmin Perţa, cu care făceam, ca-ntr-o campanie militară, pagina culturală din ZC, Bianca Felseghi, cronicar fin şi reliable al spectacolelor de operă sau dans, Letiţia Câmpan, al cărei spirit vital şi ludic dubla o seriozitate profesională probată apoi peste ţări, Teodora Păcurar, şi ea cochetând la un moment dat cu spaţiul cultural-jurnalistic, cu prospeţime şi poftă de a învăţa; chiar şi lui Ovidiu Cornea (insuportabil de lent în scris, dar cu bune cunoştinţe în domeniul religios, folositoare la campania mitropolitană), din cauza căruia Mihnea striga la mine în fiecare seară la închiderea ediţiei, iar „tehnicii” se uitau urât când le intram în birou :).

A, şi musai trebuie să mulţumesc Danei Depta, Danei Stoica şi Narcisei Chiorean, cărora le-am fost „bau-baul Clujeanului” când Dora era în week-end liber sau în vacanţă. Sper că m-au iertat, dar n-o să mă uite :).

Plecăciune colegială şi prietenească pentru „tehniştii păzitori” Mayashu, Junioru, Puiutzu (tovarăş de nădejde al berilor rituale de vineri seara, cu sentimentul săptămânii împlinite, vorba ceea), care stăteau după pagina mea sau petreceau nopţi la redacţie pe când eu pritoceam cu Gutză (sau) şi Tibi prima pagină „culturală” a gazetei (după premiile UNITER, de pildă, la 3 dimineaţa, şi n-a fost o dată, ci cam des, bre).

Gând bun şi plecăciune pentru Lori şi Aida, omagiu sufletului lor.

Gând bun colegilor încă nu pomeniţi (ordinea e aleatorie, „departamentală sau spaţială, după dispunerea lor în redacţie; memoria mea nu e ca pe vremuri): Sorina, Raul, Anca, Gelu, Lucky, Vasile, Patrice, Cornel, Remus, scumpa de Mădălina/Medelina, cea care „găzduia” în sertar „memoria” mea (al doilea volumal meu, de unde mă documentam uneori), Codruţa, Alexandra, Andrei, Florina, Flaviu, Livia, Luiza, Oanţă (că nimeni nu-i spunea altfel), Cosmin Pârv, Cipri, Ionel Lespuc, Tibi mic, Cristi Aszalos (şi sigur am uitat câţiva).

Le mulţumesc tuturor, unora trebuie să le cer iertare (şi o fac aici, ca într-un ritual, altfel „acordat”, de AA), altora le mai datorez nişte „castane”, dar treacă de la mine, că recolta creşte an de an, însă chiar simpla interacţiune cu fiecare (cum scria Codruţa mi se pare despre freamătul redacţiei pe la 4 p.m., înainte de ultima şedinţă de sumar) a fost un exerciţiu de colegialitate, prietenie şi „confruntare”, în toate sensurile cuvântului.

Am plecat de la Clujeanul (y compris ZC, Clujeanul.ro şi „săpty”) cu mai multe satisfacţii decât frustrări, deşi mi-am încheiat pagina într-o zi după un sejur la Urgenţă, cu perfuzii în braţ, iar alte întregi zile am mâncat un covrig şi ajuns acasă n-am ştiut dacă mi-e mai mult foame sau mai mult somn. A fost  însă opţiunea mea. Am plecat de la Clujeanul, aşadar, cu orgoliu rememorez, după 3 campanii de presă cu răsunet, pentru Mitropolie, Filarmonică şi Teatrul Naţional,  care demonstrează că şi „cultura”  poate să ţină prima pagină de ziar, cu interviuri exclusive (cele cu Andrei Şerban şi  Rene Burri au fost exclusivităţi naţionale), cu reportaje care au făcut trafic de zeci de mii (Cluj, dimineaţa devreme e probabil cel mai citit text al meu) ori au fost citate de alte instituţii media. E orgoliu ce scriu? Poate că da. După mine însă, e doar „contabilitatea” unei munci de 6 ani, într-un mediu care permitea performanţa. Cred că fiecare din colegii mei pot să facă un asemenea bilanţ.

Care ar fi sfârşitul de bun-simţ al acestui text (dacă cineva va avea răbdarea să-l citească până aici)? Unul de bun-simţ, de bună seamă:

Jurnalist cu „oareşcare” experienţă”, caut de lucru. Doream să-mi iau o vacanţă, dar după o săptămână de timp liber simt că trebuie să muncesc. Am devenit obosit cronic, dar unicul tratament este „workaholismul”. La cele scrise mai sus, pot da detalii la cerere. Fiecare job are povestea sa, picantă de cele mai multe ori. Poate că o să-i rog pe colegii din fosta echipă Clujeanul să mă lase să public un reportaj despre mine. Cred că sunt un subiect destul de bun.

Am o ultimă rugăminte, orgolioasă şi aceasta, că-mi permit pe blogul meu, pentru încăpăţânaţii care m-au citit de tot: vă rog număraţi voi câţi ani de presă am de fapt :).

Reclame