Archive for mai 2013

SCRISOARE DESCHISĂ

mai 19, 2013

Domnului Horea Uioreanu,

preşedintele Consiliului Judeţean Cluj

 Onorate dle preşedinte,

 Întrucât nu aţi dat niciun fel de răspuns formal nici memoriului pe care, alături de colegii mei, l-am depus în 27 februarie la Consiliul Judeţean, după întrevederea cu dvs., nici petiţiei publice semnate de circa 500 de oameni de cultură români şi străini cu privire la situaţia îngrijorătoare de la revista Tribuna – petiţie ce v-a fost înaintată tot atunci –, mă văd obligat să apelez la formula acestei scrisori deschise pentru a vă atrage atenţia din nou asupra unei chestiuni pe care se pare că o cunoaşteţi doar prin intermediul managerului revistei, Mircea Arman. Cel puţin aşa arată reacţiile dvs. din presa clujeană.

Voi fi extrem de tehnic, pentru a vă oferi tabloul concret al situaţiei.

 

Activitatea dlui Mircea Arman ca manager al revistei Tribuna s-a dezvoltat în două direcţii, ambele dăunătoare activităţii editoriale, prestigiului şi ţinutei acestei publicaţii. Imediat după instalarea în funcţie, în ciuda intenţiilor generoase clamate în proiectul de management, dl Arman a trecut la „represalii” împotriva a două personalităţi culturale care – ca membri ai Consiliului Consultativ al revistei – au atras atenţia asupra hazardulului editorial. Pe scurt, reputaţii profesori Ion Vlad şi Ion Pop au deplâns – într-o discuţie amiabilă cu managerul Tribunei – publicarea unui material aberant despre moartea lui Eminescu. Reacţia lui Mircea Arman, care a şi dus la escaladarea conflictului, a fost de a-i insulta pe cei doi profesori şi de a-i elimina din Consiliul Consultativ. Această atitudine a provocat şi reacţia lui Nicolae Manolescu în România literară, la rândul său insultat de Mircea Arman într-un interviu din Cotidianul. Situaţia a escaladat apoi în diverse editoriale „de răfuială” din Tribuna.

 

„Strategia culturală” a managerului Tribunei – care anterior eliminase arbitrar, fără să se consulte cu redactorii, diverse materiale din sumar  – , a determinat reacţia lumii culturale clujene şi nu numai, concretizată în petiţia ce v-a fost prezentată. „Răzbunarea” a constat în ignorarea comunităţii culturale clujene, suprimarea definitivă a şedinţelor de redacţie – pentru ca redactorii să nu-şi mai „bage nasul” în deciziile suverane ale managerului – şi apelul la materiale de strânsură.

Astfel, în doar câteva săptămâni, alături de foarte puţine materiale de calitate, Tribuna a început să publice texte deja apărute în alte publicaţii sau pe site-uri web, discursuri conjuncturale sau chiar „telegrame” la înscăunarea Papei Francisc. A devenit un fel de „dispozitiv de reciclare” a orgoliilor nesatisfăcute ale unor autori. Mai mult, s-a ajuns la bizara situaţie în care proza unui scriitor – onorabil de altfel – e publicată cu o frecvenţă neaşteptată, contrazicând cutuma jurnalismului cultural, ce presupune diversitate. E un gest care probează în mod clar bâjbâiala managerului şi lipsa de colaboratori pe care a întreţinut-o.

 

Dacă Tribuna a părut să aibă un demaraj bun la începutul mandatului lui Mircea Arman – mai ales prin scandalul public în centrul căruia s-a aflat – perioada următoare va demonstra un colaps nedorit, dar provocat de pripeala managerială. Tribuna e acum o revistă „improvizată”, iar managerul său seamănă cu şoferii care bat tăblăria maşinii ori schimbă carburatorul în curtea blocului, cu ce-o fi la îndemână.

Este absolut limpede că o reconciliere a comunităţii culturale clujene cu dl Arman e imposibilă. Toate punţile au fost tăiate, iar lipsa dvs. de reacţie a accentuat această fractură de comunicare. Astfel, există riscul ca revista să devină una „de gaşcă”, susţinându-se, cum poate, din contribuţiile unui număr infim de autori, ignorată în spaţiul cultural şi mediocră tocmai prin limitarea accesului tuturor creatorilor în paginile ei.

 

Trecând la relaţia dlui Mircea Arman cu redactorii şi graficianul revistei – respectiv semnatarii memoriului pe care vi l-am depus – aceasta e una abuzivă din partea managerului. Pentru culpe imaginare şi minore – întârzierea la program de „2 ore” cum clamează dl Arman, colegii mei au fost prezentaţi unei comisii de disciplină, eludându-se cu tupeu etapele prevăzute de legislaţia muncii. Managerul n-a reuşit să determine prejudiciul produs instituţiei, a ignorat argumentele avocatului şi liderului de sindicat care au luat parte la discuţii, ba chiar l-a bruscat pe cel din urmă, după bunul său obicei agresiv.

Mai mult, Mircea Arman a impus cenzura şi bunul plac prin noul Regulament de Ordine Interioară, care-i aduce pe redactori la cheremul arbitrariului său. O scurtă privire prin dosarele cu „notificări” administrative ar face pe oricine să râdă de absurdul situaţiei, dacă ea n-ar fi stresantă şi umilitoare pentru cei implicaţi.

 

V-aţi referit şi dvs., într-o declaraţie de presă, la „indisciplina” de la revista Tribuna şi la faptul că angajaţii protestează în stradă în timpul programului. Evident, aţi fost informat doar de către dl manager. Să clarificăm lucrurile. Au existat două proteste, organizate de câţiva tineri scriitori, când unul din colegii mei a fost convocat la Comisia de Disciplină, şi derulate în incinta clădirii unde, alături de Tribuna, se află şi sediul revistei Steaua, al Uniunii Artiştilor Plastici şi al Uniunii Scriitorilor. Gestul dlui Arman de a chema Poliţia la prima manifestare a fost cel puţin deplasat. Precizez încă o dată: iniţiativa nu a aparţinut în niciun fel membrilor redacţiei.

 

În legătură cu cerinţa expresă a managerului ca redactorii să aibă program de birou de 8 ore zilnic, conform unei interpretări înguste a Codului Muncii, şi să iasă din redacţie doar cu bilet de voie, mă abţin să comentez, ca parte implicată. Vă invit doar să vă imaginaţi cum toţi instrumentiştii unei orchestre şi-ar face studiul individual, pe instrument, laolaltă. Sau cum toţi actorii din distribuţia unui spectacol şi-ar învăţa rolurile în aceeaşi încăpere, unul urlând, altul şoptind. Credeţi că ar ieşi de acolo concerte memorabile, spectacole de premiat? Munca de redactor al unei reviste de cultură implică o parte de redacţie, în care se rezolvă probleme curente, se centralizează şi editează materiale, se stabileşte o strategie editorială, e-adevărat. Dar ea implică totodată şi o parte de creaţie, de analiză şi gestaţie interioară, ceva ce nu poate fi normat, pus în orar, cuantificat. Cine poate norma, de pildă, cât mă gândesc eu la un spectacol după ce l-am văzut şi până să scriu despre el? Mi se poate replica, fireşte, că un profesionist se adaptează oricărei situaţii, însă calitatea unei reviste culturale se reflectă şi în durata de reflecţie a celor ce publică acolo. Heirupul, „întrecerea în muncă” nu aduc beneficii în acest caz, ci mai degrabă daune.

Ţin să vă mai semnalez un lucru: „productivitatea” muncii noastre la revista Tribuna a fost demonstrată la fiecare două săptămâni în ultimii 10 ani, de când lucrează acolo noua echipă redacţională. De două ori pe lună, fără întârzieri, am publicat câte un număr al revistei. În total, vreo 240 de numere. Probabil că „indisciplina” pe care aţi invocat-o ne-a fost de folos…

Mai mult, din cauza acestor gesturi repetate de „indisciplină profesională”, am primit premii literare, cinematografice, jurnalistice, artistice. Nu suntem nişte începători, care trebuie struniţi ca să se înveţe cu munca, şi nici nişte vârstnici blazaţi care aşteaptă pensia. Cred că avem cu toţii orgoliul profesional de a demonstra ceva, de a ne implica, de a ne fi ataşat sufleteşte de această revistă.

 

De aceea, mă simt umilit nu doar de atitudinea dlui Mircea Arman faţă de statutul meu profesional, ci şi de distrugerea unei reviste pe care am încercat, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean, s-o menţinem în topul presei culturale româneşti. Şi zic că am şi reuşit, în bună măsură, până în ianuarie 2013. Am tolerat abuzurile administrative cu speranţa că lucrurile se vor îndrepta, dar acum sunt dispus să abandonez, cu toate riscurile acestei perioade tulburi.

 

În aceste condiţii, vă rămâne dvs., dle preşedinte, să luaţi decizia potrivită situaţiei pe care v-am înfăţişat-o. Puteţi să vă asumaţi răspunderea administrativă pentru a schimba direcţia managerială, sau puteţi să vă asumaţi riscul politic ca revista Tribuna să-şi aniverseze, anul viitor, cei 130 de ani de existenţă într-un colaps al anonimatului, improvizaţiei şi provincialismului păgubos.

 

 

Cu stimă,

Claudiu Groza, teatrolog, critic literar

membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru

redactor al revistei Tribuna

Reclame