Archive for ianuarie 2008

Ţal!

ianuarie 22, 2008

Probabil că nervii mei sunt din ce în ce mai franjuri, din moment ce-mi vine să-i bag undeva pe toţi cei cu care vorbesc şi care-mi zdruncină echilibrul nervos.

Chiar azi mi-a telefonat o jună studentă, virtuală autoare a unui text critic despre performanţa colegilor ei de facultate. Textul nu era comandat de mine, eu doar sugerându-le studenţilor în chestie să ceară unui coleg avizat să scrie despre ei. M-am oferit să asigur spaţiul necesar unui astfel de articol.

Juna studentă-autoare m-a abordat telefonic, volubilă, voluntară şi un pic ofensivă. Ceea ce-i lăudabil pentru un tânăr: e dovada integrării sale în „jungla” socială. Doar că, după ce mi-a cerut diverse detalii tehnice, despre dimensiunile textului, „livrarea” acestuia etc., ea m-a întrebat direct dacă va fi plătită pentru articol. La răspunsul meu negativ a reacţionat printr-o tăcere grăitoare, aşa că am încercat s-o îmbunez spunându-i că le face un serviciu colegilor săi. Nu ştiu cât am convins-o cu un asemenea şubred argument „afectiv”.

Fireşte, orice autor e îndreptăţit să solicite plata („Ţal!”) textelor sale. Mă gândesc însă că, pe de o parte, „pe vremea mea”, acum vreo 12 ani, un student avea şanse aproape infime de a intra „pe piaţă”, necum să emită pretenţii financiare, iar pe de altă parte, după ce vor ajunge în lumea reală, aceşti tineri ofensivi vor lucra destul şi pe gratis pentru patronii lor. Mecanismele de exploatare sunt diabolice.

Ce mă nedumereşte însă este că niciunul din aceşti bravi juni nu râvneşte la „glorie”, aşa cum generaţia mea râvnea. Să fie mai important un onorariu de 50 de lei decât un nume „adunat pe-o revistă”, ca să parafrazez?

Cred că am îmbătrânit…

Reclame

Andrei Marga. Ex-omul

ianuarie 8, 2008

Am avut de-a face cu Andrei Marga, direct foarte puţin, indirect semnificativ, încă de prin 1996. Lucrând la Editura Biblioteca Apostrof, între 1996-1999, am contribuit la editarea mai multor volume ale sale. Şi, parcurgând, filă cu filă, mansucrisele unor cărţi, am avut, vrând-nevrând, şi pulsul autorului. De la incoerenţă, neastâmpăr stilistic şi retorică fad-colportativă am ajuns, citind manuscrisele lui Andrei Marga, la rigoare ştiinţifică, strălucire a frazei şi ideii, la edificarea unei doctrine ideologice credibile, şi academic, şi managerial.Ca absolvent al UBB am fost încântat, bună vreme, de performanţa unei personalităţi în plină evanescenţă. Marga a schimbat chipul UBB, i-a dat ştaiful european, a construit, fără discuţie, universitatea care lipsea din peisajul cenuşiu al patriei tranzitorii.Admiraţia mea a fost multă vreme necondiţionată. Asta până când am aflat ce înseamnă efectiv controversatul “sistem Bologna”, recuzat de multe instituţii academice europene (am participat chiar la o dezbatere publică academică vizând aplicarea acestui sistem, fără ca argumentele partizanilor săi să fie, după părerea mea, convingătoare). Şi, mai apoi, am avut de-a face cu o nouă imagine. Nu a lui Andrei Marga, întâi, ci a Universităţii dragi mie, transformată, pas cu pas, într-o Societate pe Acţiuni, cu repere de eficienţă economică, un soi de gogoşerie transilvană aşa cum niciodată nu mi-aş fi imaginat.E inutil să recenzez aici toate micile-marile scandaluri care au acompaniat aşa-zisa reformă universitară iniţiată şi instrumentată de rectorul, ministrul Educaţiei şi preşedintele Consiliului Academic al UBB Andrei Marga. Am avut poziţii punctuale, ca şi mulţi colegi de presă, la momentul oportun.Am continuat, însă, cu tot cu rezerva mea interioară, să creditez ceea ce făcea Marga. Şi din inerţie, şi dintr-o naivă credinţă interioară că acest om ar fi putut să dea Clujului academic valoarea europeană pe care – cred şi acum – o merită.Doar că această naivă credinţă a mea s-a risipit, tot pas cu pas, datorită – sau din cauza? – unor întâmplări defel inocente: marginalizarea unor discipline, “atenţionarea” unor structuri “ineficiente” economic, băgarea pumnului în gura celor care puneau prea multe întrebări, ameninţările la adresa unor facultăţi ori specializări care nu conveneau S.A.-ului universitar, avalanşa de comunicate care deplângeau “incompetenţa” unor oameni din interiorul UBB, care condamnau dictatura “regimului Marga” –oameni care, de bună seamă, până la a deveni disidenţi, fuseseră creditaţi drept profesionişti impecabili ai forului academic, şi multe altele, pe care nu le mai detaliez.Multe din observaţiile mele sunt de notorietate publică, au fost miezul unor articole sau dezbateri de presă, întâmpinate cu malversaţiuni sau condescendenţă de unele departemente universitare. Nu calific în nici un fel atitudinile acestora.Personal, pentru că acest text e cu totul o manifestare privată, de simplu alumn al UBB (titlu cu care mă voi lăuda oricând) şi scriitor/comentator cultural, m-am despărţit definitiv de admirabilul – odinioară – Andrei Marga când am constatat cu stupefacţie că, vorba versificatorului, „Marga e-n toate/În cele ce sunt/Şi-n cele ce mâine vor râde la soare”. Andrei Marga a revenit firesc la şefia UBB, pentru că n-a părăsit niciodată poziţia cu pricina. Era, de aceea, greu de crezut că i s-ar fi ivit vreun contracandidat la recentele alegeri. Am avut de-a face doar cu o modificare de titulatură pe cartea de vizită, fără alte schimbări de statut personal.Din păcate, Andrei Marga nu mai este un om. E un ex-om, e de-acum un mulaj pentru o statuie. Asta se vede în toate apariţiile sale publice, în toate pozele sfios-mulţumite când e linguşit josnic. Limbile lungi, late şi bălos-lipicioase ale adulatorilor nu-l mai deranjează. Dimpotrivă, par să îi creeze o secretă plăcere. Pozează smerenia, modestia, dar e limpede că figurile intimidate dimprejur îl amuză. Ca pe un împărat capricios.Ţinuta lui e deja una statuară, de parcă s-ar aştepta să fie turnat în bronz. Ce n-ar trebui să uite însă Andrei Marga este destinul multor statui falnice ani şi ani, dar ajunse la un moment dat în topitoria istoriei. Definitiv.

La mulţi ani!

ianuarie 3, 2008

eh, mă gîndeam că n-am mai scris nimic de mult pe-aici, dar nici nu-mi prea vine chiar acum, abia re-cuplat la servituţili muncii de zi cu zi.

nu ştiu alţii cum sînt, dar eu în preajma (înainte şi după, vasăzică) sărbătorilor de iarnă mă simt cam neînlargul meu. poate pentru că în perioada asta e şi ziua mea, care pică, al dracu’, tocmai între crăciun şi revelion, de ori e lumea mahmură de la colindat, ori se cară la cabane pentru cheful de an nou. iaca aşa rămîne omul frustrat de sărbătorile iernii, cu brazii lor cu tot.

eh, dar ziceam că n-am chef să scriu şi iaca se face pogonu’ de text. mai bine luaţi neşte poze, că tocmai ce el descoperii pe diverse memory stick-uri, pîn’ s-a repara pîrdalnicul cela de computer unde-s marile foldere italo-ceho-naţionale. ş-apoi să vedeţi.

la mulţi ani şi un 2008 mai frumos decît 2007, da’ nu mai reuşit decît 2009. fiţi optimişti, ce dracu’!

Primăvară. A trecut

ianuarie 3, 2008

dsc_7862.jpg

vă amintiţi de primăvara trecută? eu da. ia amintiţi-vă şi voi…

poza e mişto di tăt, am pus-o şi într-o carte la care am colaborat. mulţam aida ilie.

O fotografie istorică

ianuarie 3, 2008

dsc_7831.jpg

aţi auzit probabil de rene burri, celebrul fotograf francez. iată-mă pe cînd îi luam un interviu în subpămînta casei matei, împreună cu o colegă de la radio românia (dacă o recunoaşte cineva, să-mi trimită numele ei, rogu-vă, pentru că nu l-am reţinut).

fotografia este făcută de colegul meu raul ştef, căruia îi sînt şi acum recunoscător.

kafkutza la 35 de ani fără o zi

ianuarie 3, 2008

memem-002.jpg

n-a fost demult, da’ ce tînăr eram!