Archive for ianuarie 2010

Prieteni de duminică

ianuarie 26, 2010

Nu, prietenii de duminică nu sunt acei oameni dragi cu care, din motive obiective, te poţi întâlni doar în ziua de odihnă a săptămânii.

Prietenii de duminică sunt ca şoferii de duminică, cei ce conduc doar o dată în şapte zile, de obicei pentru a ieşi la grătărel cu familia, în rest lustruindu-şi sârguincios şi admirându-şi cu falică fălnicie maşinuţa minunată. Şoferii de duminică fac cele mai multe accidente mortale, deşi buna lor intenţie în trafic nu poate fi pusă la îndoială. Doar că… nu se pricep, nu prea au experienţă, reflexele nu le sunt active. Şi, până la urmă, nu e vina lor că alţi şoferi sunt atât de agresivi.

Prietenii de duminică fac la fel de multe ravagii ca şoferii de acelaşi soi. Tot fără vina lor. Ei nu-ţi răspund la telefon – ceea ce e scuzabil, cel mai adesea -, dar nici nu te sună înapoi mai târziu ori a doua zi, măcar din politeţe socială. Apoi găsesc scuze din cele mai străveziu stupide pentru bădărănia lor.

Prietenii de duminică te iubesc, evident… duminica, adică în dimensiuni cronologice aleatorii, după umoare, tupeu, mici depresii personale în care îşi amintesc şi de alţii etc. Ca şi şoferii de duminică, aceşti prieteni sunt întrutotul sinceri. Nu le poţi pune la îndoială afecţiunea, pentru că ea e autentică. E-adevărat, e alternativă precum curentul alternativ, dar ce-are a face, câtă vreme atunci când ţi-o declară o fac pătimaş şi convingător…

Morala: prietenii de duminică trebuie iubiţi doar duminica, nu în fiecare zi a săptămânii. Cu un şofer de duminică mergi până la Săvădisla, să tai porcul, dar nu te îmbarci pentru turul Europei, nu?

Reclame