Archive for iulie 2012

”Voi sunteți tirani, Băsescu e normal!”

iulie 11, 2012

Nu există o lozincă precum cea de mai sus, dar ea exprimă, cred, întreaga schizofrenie a societății românești de azi. Peste noapte, cuprinși de temerea ”subminării democrației”, oameni cu capul pe umeri, care până ieri judecau critic și acut matrapazlâcurile manipulatoare ale fostului președinte al României, au început să-l căineze, de a devenit Traian Băsescu exponentul angelic al sistemului instituțional național.

E aceasta, în altă formă, exact reacția pe care o prevesteam acum mai bine de un an, în februarie 2011, într-un text numit ”De ce va câștiga Băsescu al treilea mandat”.

”Românul tinde să fie empatic cu victima, tolerând băşcăul doar până la un anumit nivel. Puse în oglindă, spumele rabioase ale potăilor de presă şi zâmbetul strâmb, decent-înţelept-rictusoidal, al preşedintelui, îi aduc câştig de cauză celui din urmă. Iar dacă, ajungând la punctul de fugă al demonstraţiei, Traian Băsescu îşi va preschimba, la momentul potrivit, surâsul în câteva lacrimi care să înduioşeze prin, nu-i aşa, autenticitate, el are toate şansele să hipnotizeze din nou poporul român”, scriam atunci, legat de campania de presă anti-prezidențială. Acum, Traian Băsescu n-a plâns. I-a lăsat pe noii ”cârmaci” ai nației – vânjoși ca fularul, cum scriam mai deunăzi, așa cum au fost și în opoziție – să-și facă de cap. Să piardă pe mâna lor, servindu-i ”ba pe-a mă-tii” pe bandă rulantă, după toate frustrările înghițite în ultimii ani de impotență parlamentară de opoziție. Iar Băsescu a părut, dintr-o dată, băiatul cuviincios, persecutat de golanii politicii, ba chiar de noii tirani care vor să distrugă România.

Excesele lui Băsescu au fost uitate peste noapte, mârlăniile majorității PDL-iste sunt acum parcă doar niște puțoisme nevinovate, prin comparație cu, nu-i așa, grrrrrrrrozăviiiiiiiiile regimului USL. Băsescu a câștigat încă o dată și mi-e greu să cred că va fi suspendat. Da, am avut încă o dată dreptate: Traian Băsescu va câștiga, mi-e teamă, AL TREILEA MANDAT.

Deși eu nu uit, căci nu sunt schizofrenic, ci doar paranoic, că Traian Băsescu, prin maniera lui de a fi președintele Republicii, a declanșat criza politică de azi. El a cultivat ”Ba pe-a mă-tii” ca formulă de aur a clasei politice românești, fluturată în gura mare, cu superbie, și de Blaga, și de Anastase, și de Udrea, și de Barbu Sulfina. Vă mai amintiți de ”Ciocu mic”? Dar de număratul voturilor de către doamna Roberta? Să ne mirăm că Ponta e săracu nevorbit și-i repetă întreg PDL-ului expresia cu pricina?

Voi vota DA la referendum, ca să aleg apoi anticipat un alt președinte al României, legitim, și să constat cum ”subminarea democrației” e doar un bau-bau pentru cetățeni cu mintea scurtă. Singura mea dilemă este, însă, EU CU CINE VOTEZ?

Reclame