Bulgartina ar fi un soi de tartină, cu toate celea obişnuite într-un asemenea edificiu culinar, dar… bulgărească. Am descoperit “modelul” în catalogul unei firme de catering a vecinilor noştri cu cefe groase, vorba Poetului. Ce laptele şi cornul? Ce mierea mea? Ce campanie anti-fastfood?
Ia luaţi d-aci o felie, cu un castravetătă. Ai draq bulgari, după umbrela otrăvită, au inventat şi pisica-salam, cu tufă de verdeţuri! Zarzavagii, deh!
Dedic această frumoasă fotografie din multele făcute în adorabilul oraş Brăila, cetatea paradoxurilor balcanice, prietenei şi colegei mele, Dora Mircea-Radu. Ştie ea de ce.
Despre titlul postului nu dau detalii. Aflaţi-le voi.
În zilele ce urmează, alte instantanee cu schepsis de pe malul Dunării de Jos.
Durerea provocată de o experienţă emoţională negativă durează mai mult decât durerea stârnită de un traumatism fizic, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani.
Potrivit unui studiu publicat în Psychological Science şi preluat de BBC, Cercetătorii de la Universitatea Purdue (Indiana), autorii acestei lucrări, au intervievat mai multe persoane tinere despre evenimentele dureroase din ultimii cinci ani care au precedat studiul.
Voluntarii au fost rugaţi să scrie despre experienţe dureroase, fizice şi emoţionale, apoi au primit un test mental dificil. Cu cât mai dureroasă era amintirea, cu atât rezultatele la testul mental erau mai proaste.
Rezultatele testelor erau semnificativ mai bune în cazul celor care aveau amintiri dureroase despre o traumă fizică decât în cel al persoanelor care au scris despre o experienţă emoţională negativă.
Specialistul a indicat că evoluţia unei părţi din creier – cortexul cerebral -, care procesează gândirea complexă, percepţia şi limbajul, poate fi responsabilă de acest lucru.
“Aceasta a îmbunătăţit cu siguranţă capacitatea omului de a crea şi adapta, de a funcţiona în cadrul grupurilor, comunităţilor şi culturilor şi de a răspunde la durerea asociată cu interacţiunile sociale”, a spus acesta. “Totuşi, cortexul cerebral poate avea şi un efect neintenţionat, acela de a face ca oamenii să reexperimenteze şi să sufere din cauza unei «dureri sociale»”, a mai explicat el.
(sursa: Mediafax)
Recitiţi şi Poem-ul lui Geo Bogza, mai jos pe acest blog.
Joi, cetind şi eu veştile ţărei – şi de unde să le ceteşti mai cu încredere decât de pe agenţii şi publicaţii online – îmi căzură ochii şi pe această mostră de evlavie media a colegilor de la Hotnews.
Un virtuos al naiului canta pentru sportivii romani la Beijing
Hiper-mediatizatul scandal al “poneiului roz” din expoziţia new-yorkeză a Institutului Cultural Român a scos la iveală, dincolo de răfuielile cu iz politic inevitabile într-un astfel de context, o meteahnă care va duce ţărişoara de râpă, dacă nu ne trezim la timp.
Toată lumea şi-a dat cu părerea, pe tonuri diferite, de la vociferări pudibonde la discursuri apodictice, “analiştii” au ieşit pe la televizuni trăgând semnale de alarmă apocaliptice, naţionaliştii s-au legat iar de “trădătorii” plătiţi din banul public, reporterii au difuzat în jurnale de ştiri anunţuri mincinos-îngrozite despre “ruşinea” petrecută la New York.
N-am văzut nicăieri, la nici un post TV, în nici o publicaţie care a acoperit subiectul, opinia unui critic de artă, a unui curator, a unui estetician sau sociolog al artei, a unui specialist, vasăzică.
Preşedintele Senatului s-a “sesizat”, cerând Comisiei de Cultură o anchetă la ICR. E-adevărat, Institutul e o instituţie publică, subordonată Parlamentului român, însă acesta nu are capacitatea de a controla strategia culturală a ICR, ci doar aspectele ce ţin de activitatea administrativă a Institutului.
În mod bizar, însă, de-a lungul scandalului, România s-a dovedit ţara celor 20 de milioane de specialişti, amintindu-mi izbitor de parabola cu nebunul care aruncă piatra în apă şi truda zadarnică a celor 100 de înţelepţi pentru a o scoate.
Să dea Dumnezeu să nu fim la fel de mari specialişti şi în probleme de viaţă şi de moarte, căci atunci ultimul “specialist” din colţul ţărişoarei va veni la Bucureşti să tragă apa, să stingă becul şi să pună anunţul cu “de închiriat”.
Traiască eterna şi fascinanta tzhărishoarhă, Românica!
Pe vremuri, Biblioteca pentru toţi era cea mai renumită colecţie populară de literatură, cu preţuri mici şi ediţii de calitate. Ea continuă să apară, dar preţul mic al cărţilor se reflectă, bag seama, şi în oamenii de doi bani care le editează.
În acest caz, e vorba despre 2 (doi) vajnici redactori de carte, ambii suferind, probabil, de orbul găinilor. Ei se numesc Dan Sorin Manea şi Angela Ilaş.
Volumul, a cărui copertă o vedeţi mai jos, este prefaţat de Aureliu Goci, iar tabelul cronologic îi aparţine lui Dan C. Mihăilescu, ambii profesionişti reputaţi, victime inocente ale gogomăniei editoriale.
Priviţi şi-nfioraţi-vă.
După părerea mea, cei doi redactori de aleasă incultură ar trebui exilaţi, cum a fost şi Caragiale. Dar nu la Berlin, unde a fugit de eterna şi fascinanta ţărişoară conu’ Iancu. La Bolintin, în buricul fabulospiritual al României gângave şi poticnite intelectual.
Vă mai amintiţi clipurile desenate la energizantul care îţi dă aripi? Iată acum o altfel de reclamă, la un altfel de produs, cu acelaşi titlu energizant, însă.
Atât sloganul de mai sus, cât şi produsul cu pricina îi aparţin lui Marius, care n-are blog. Aşa că am profitat şi eu să trag spuza pe turta mea.
Să vă fie de bine!
Azi e o zi mare pentru mine. Însuşi dl Mihai Hossu, acest Lavrenti Pavlovici Beria al blogurilor, mai ales al celor de ziarişti, a scris despre acest blog, în Foaia Transilvană (ftr.ro/batrina-si-blogul), introducându-mă astfel în istoria blogosferei.
Mulţumim din inimă măreţului domn Hossu (tautologia e inevitabilă, în acest caz) pentru a ne fi scos din zona rebuturilor virtuale, după cum însuşi se exprimă, şi a ne fi podidit cu oxigenul piscurilor sale conceptual-analitice.
Pentru că, obiectivându-mă, trebuie să recunosc că dl Hossu are dreptate: “te uiţi uimit [pe blogul meu, vasăzică] şi întrebi strigând: ‘Ce vrea să comunice Kăfcuţă?’ Probabil nimic”. Aveţi dreptate încă o dată, iată, dle Hossu. Vă mulţumesc.
Că banii-s mulţi sau puţini, e la cheremu’ teşcherelii dvs. Dar că tipul care a fabricat acest text se documentase pe termen lung înainte de a concepe asta, pot să pariez. Să bea paharul până la fund, şi-altă dată, cui pe cui se scoate, alcoolul dezinfectează, un pahar de vorbă, şă vă fiidbine şi când o fi mai rău să fie ca acuma. Pe termen lung.
